FMI şi Comisia Europeană au acceptat un TVA de 9% la pachetele turistice
Publicat de gabrielarotaru, 9 decembrie 2014, 19:30
O măsură agreată de FMI şi Comisia Europeană este şi scăderea TVA pentru pachetele turistice de la 24% la 9 %.
Vicepreşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, Călin Ile, este de părere că decizia anunţată de prim-ministru va avea un impact redus asupra tarifelor pentru vara anului viitor, pentru că acestea au fost deja negociate cu touroperatorii. El estimează, însă, un impact major pentru iarna 2015 – vara 2016. Hotelierii consideră că măsura va genera şi o creştere a contribuţiei turismului la PIB-ul României.
De asemenea, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism apreciază că, în acest fel, ţara noastră se aliniază, din punct de vedere al fiscalităţii, cu state din Uniunea Europeană care practică de ani buni o cotă redusă de TVA pentru serviciile turistice.
Preşedintele ANAT, Lucia Morariu, a declarat, pentru RRA, că cel mai mare câştig va fi scăderea evaziunii fiscale în domeniu cu condiţia înăspriri controalelor.
Lucia Morariu: Dacă România a făcut un efort să meargă pe o cotă de TVA de 9% la pachete, nu există de acum încolo niciun fel de justificare pentru acei operatori economici care vor continua să lucreze la negru şi cred că este foarte important ca în contrapartidă cu această relaxare fiscală, să zicem, de fapt nu este o relaxare fiscală, este o măsură normală, Guvernul României să intre cu măsuri foarte drastice de a urmări ca toţi operatorii economici să se conformeze pe această cotă nouă de TVA. (rador/ FOTO economica.net)