Viorica Dăncilă – întrevedere cu fostul premier francez Dominique de Villepin; organizarea Sezonului România-Franţa – pe agenda discuţiilor
Publicat de , 8 octombrie 2018, 13:43
Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit luni, la Palatul Victoria, pe fostul premier francez Dominique de Villepin, context în care au fost abordate teme de actualitate precum organizarea Sezonului România – Franţa, proiect bilateral de o importanţă majoră pentru ambele ţări.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Dominique de Villpein participă la cea de a şaptea ediţie a Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen România în perioada 8 – 10 octombrie.
„În cadrul convorbirilor au fost abordate teme de actualitate precum organizarea Sezonului România – Franţa, proiect bilateral de o importanţă majoră pentru ambele ţări, cuprinzând acţiuni atât în domeniul cultural, cât şi în domeniul economic. Relaţiile economice şi comerciale româno-franceze au figurat, de asemenea, pe agenda de discuţii”, se arată în comunicatul citat.
Totodată, au fost discutate subiecte de interes de pe agenda europeană şi, în special, pregătirea preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.
Executivul menţionează că Dominique de Villepin desfăşoară, în prezent, activităţi în domeniul consultanţei internaţionale. (Agerpres/FOTO romaniajournal.ro)