Édith Piaf: „Moartea este un nou început”

Publicat de nicolaetomescu, 18 decembrie 2018, 19:39

Numele adevărat era Édith Giovanna Gassion; s-a născut în Paris, pe 19 decembrie 1915.

Şi-a luat pseudonimul „Piaf” (vrabie, conform argot-ului parizian), cu ocazia debutului, în anul 1935. Fiică a cântăreţei ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană şi a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandie, iar, mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârşitul Primului Război Mondial, tatăl său a fost angajat de un circ ambulant şi împărțea rulota cu Édith. Pentru a-şi ajuta tatăl, Édith a început să cânte la colţuri de stradă, câştigând ceva bănuţi. La vârsta de 17 ani, Édith rămânea însărcinată cu Louis Dupont. Fiica sa, Marcelle, a murit de meningită în anul 1935. Părăsită de „P’tit Louis”, Édith – în vârstă de 20 de ani – decade tot mai accentuat, frecventează straturile cele mai infame ale societăţii pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneţilor, a traficanţilor de droguri, a prostituţiei; continua să cânte pe străzile Parisului, pentru a-şi asigura o existenţă mizeră.

Édith l-a cunoscut pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny’s” de pe „Champs-Élysées”, care a invitat-o să cânte în localul său câteva melodii, inclusiv compoziţii ale lui Vincent Scotto. Apariţia, în public, pe scena unui local, marchează debutul carierei artistice. Lui Leplée i se datorează şi denumirea de „môme Piaf”, din cauza staturii, deloc impresionante. La „Le Gerny’s”, Édith înregistra primele succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, şi Jacques Canetti, impresar la radio, au fost subjugați de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigura o emisiune radio şi, la sfârşitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia „La foule”/ Primul mare succes datează din ianuarie 1937, atunci când obţinuse un angajament la teatrul „ABC” din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrase discul cu „Mon légionnaire”/

Înzestrată cu o voce capabilă de nuanţe infinite, plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat, cu un deceniu, sensul rebeliunii şi neliniştii care-i va caracteriza pe artiştii intelectuali de pe „rive gauche” (Juliette Greco, Boris Vian, Roger Vadim). Jean Cocteau scria piesa de teatru „Le Bel indifférent”. Despărţită de Raymond Asso, Édith începuse o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care l-a părăsit pentru compozitorul Michel Emer; ultimul a compus, pentru Edith Piaf, melodiile „L’accordéoniste” / şi „Le disque use”/ În timpul ocupaţiei germane, stabilea contacte cu mişcarea de Rezistenţă; entuziasmase publicul cu melodiile „Le vagabond” / „Le chasseur de l’Hôtel” / „Les histoires de coeur” / Totuşi, după eliberare, i s-a reproşat faptul că ar fi concertat în Berlin, la invitația autorităţilor germane. În 1944, o dragoste furtunoasă s-a dezlănţuit între Édith Piaf şi Yves Montand, tânăr cântăreţ debutant; apar împreună în concerte… În 1946, scria textul celebrei melodii „Je vois la vie en rose”/ La sfârşitul anului 1947, Édith călătorea, pentru prima dată, la New York. Aici i-a cunoscut pe actriţa Marlene Dietrich şi pe boxerul Marcel Cerdan; acesta din urmă devine amantul său, „le meilleur amant du monde”. De la Paris la New York, între un concert al lui Édith Piaf şi o luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câştigă tot mai mult în intensitate. La 27 octombrie 1949, Édith primea ştirea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan şi-a pierdut viaţa. Pentru geniul sărman, într-o stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită la Paris, scria – în amintirea acestei iubiri – textul pentru „L’hymne à l’amour” (muzica de Marguerite Monnot)./ În 1950, s-a întors la New York pentru o serie de concerte, însoţită de Eddie Constantine, actorul şi cântăreţul american de origine ruso-poloneză; noul său amant nu-l exclude pe secretarul particular, Charles Aznavour, viitorul chansonier, cu care nu ar fi întreţinut relaţii amoroase. Din nou în Paris, în 1951, Édith Piaf apărea în comedia muzicală „La p’tite Lili”, alături de Eddie Constantine şi Robert Lamoureux. Piesa a avut un oarecare succes, dar Édith, nerefăcută după moartea lui Marcel Cerdan, devine dependentă de medicamente, somnifere, stupefiante. Obţinea, în pofida situaţiei, succese artistice. „Jézebel”, scrisă de Aznavour, / sau „Je t’ai dans la peau”, compusă de Gilbert Bécaud pe un text de Jacques Pills. / La 29 iulie 1952, Édith s-a căsătorit cu Jacques Pills, stabilindu-se într-un apartament pe bulevardul Lannes din Paris, apartament pe care artista îl va păstra până la sfârşitul vieţii. În 1953, urmează o cură de dezintoxicare de morfină. Seria turneelor din New York, Mexico City, Rio de Janeiro, Paris, o consacră pe Édith Piaf drept stea internaţională, dar viaţa sa privată se traduce printr-o succesiune de eşecuri. În 1956, divorţa de Jacques Pills. Noul său amant era cântăreţul de origine greacă Georges Moustaki, pe care l-a lansat pe scenele Parisului. În 1958, a suferit un grav accident de automobil, în urma căruia rămânea cu dureri care refac dependenţa de medicamente analgetice puternice. Împreună cu Moustaki, a creat melodia „Milord”, unul din marile sale succese. / La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbuşea, epuizată, pe scenă. Internările în diferite clinici s-au succedat cu repeziciune. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, a cucerit, din nou Parisul (1961), într-un concert din sala Olympia, cu noul său chanson, „Non, je ne regrette rien”. /

Autori de talent s-au năpustit pentru a-i scrie şi compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgostea din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr decât ea, cu care s-a căsătorit (la 9 octombrie 1962); actul consfinţeşte un mare eşec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith îşi apropiase sfârşitul.

După o cură de convalescenţă, în apropiere de Grasse, inima marii cântărețe a încetat să bată pe 11 octombrie 1963 (în aceeaşi zi, se stingea scriitorul Jean Cocteau, prietenul şi colaboratorul său). Înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise” din Paris, timp de două zile, mulţimea de admiratori s-a perindat la mormânt; posteritatea i-a iertat viaţa, nu tocmai exemplară, pentru a reţine imensul talent.

Édith Piaf devenise legendă încă din cursul vieţii…

Feature: Nicolae Tomescu