Lituania vs România 1-2, meci dezamăgitor în „UEFA Nations League”
Publicat de nicolaetomescu, 12 octombrie 2018, 20:36
Confruntarea cu dezamăgirea este încărcată de neplăcere. Poate să producă durere sufletească, poate avea un impact distructiv, mai ales asupra oamenilor care investesc mult prea mult în ceva/cineva care nu merită. Naționala de fotbal a României pare, mai degrabă, eroarea care stă în fiecare dintre noi și asta numai pentru că avem așteptări în ceea ce o privește. Englezul se ghidează potrivit expresiei “no expectations, no dissapointments”; ar fi fost simplu să privim, cu detașare, din fața televizoarelor, meciul programat în Vilnius.
O partidă neașteptat de echilibrată, cu ocazii mai clare de partea lituanienilor… După un început rezonabil, „tricolorii” au condus cu 1-0, din minutul 13, atunci când Stanciu i-a pasat lui Țucudean, atacantul a trimis mingea spre Mitriță care a prelungit până la Chipciu iar acesta a înscris. Emoțiile au fost greu de suportat; în minutul 89, pe fondul evoluției deplorabile a fundașilor laterali (Manea și Bancu), a implicării fantomatice /mă refer, îndeosebi, la Anton (mijlocul terenului) și la Mitriță (în atac), Zulpa a trimis din mijlocul careului pe colțul lung și a egalat. În minutul 90+3, Maxim ne-a oferit cele trei puncte; Keșeru (cu evoluție greoaie și neinsiprată, exceptând faza invocată) a prelungit, în careu, până la Maxim, care, după o fentă remarcabilă, a trimis mingea în colțul lung…