Preşedinţie: Întâlnire Iohannis – reprezentanţii cultelor religioase, la Roma; un semnal în sensul apropierii de românii din Italia
Publicat de Andreea Drilea, 15 octombrie 2018, 06:05
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit duminică, la Roma, cu reprezentanţii cultelor religioase ortodox, greco-catolic şi romano-catolic, acesta fiind un semnal transmis de şeful statului în sensul apropierii faţă de comunitatea de români din Italia.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, în perioada 14-17 octombrie, o vizită de stat în Republica Italiană.
Prima zi a inclus o vizită la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi o întrevedere cu reprezentanţii cultelor religioase ortodox, greco-catolic şi romano-catolic. Cu acest prilej, şeful statului l-a felicitat pe Preasfinţitul Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru activitatea desfăşurată.
‘Întrevederea preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţii cultelor, ca prim moment al vizitei de stat în Republica Italiană, reprezintă un semnal pe care preşedintele României a vrut să îl transmită în sensul apropierii faţă de comunitatea de români din Italia, cea mai numeroasă din afara graniţelor României, o comunitate apropiată atât de biserică şi de reprezentanţii săi, cât şi de ţară’, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Totodată, Iohannis a transmis aprecieri pentru contribuţia cultelor religioase la activităţile filantropice şi de sprijin social ale asociaţiilor şi fundaţiilor religioase desfăşurate atât în România, cât şi în sprijinul românilor din Italia care sunt în situaţii dificile.
‘Preşedintele Klaus Iohannis a încurajat continuarea dialogului inter-religios dintre toate comunităţile religioase româneşti din Italia, care reprezintă un model de bune-practici şi pentru celelalte comunităţi de români din afara graniţelor ţării, aspect important pentru păstrarea unităţii poporului român, mai ales în contextul celebrării în acest an a Centenarului României Moderne’, se precizează în comunicat.
De asemenea, preşedintele Iohannis şi Preasfinţitul Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, împreună cu ierarhii prezenţi, au avut un schimb de vederi asupra aspectelor curente ale activităţii acestora.
Totodată, Klaus Iohannis a dăruit reprezentanţilor cultelor participante la întâlnire trei drapele oficiale ale României, ca simbol al ataşamentului faţă de ţară.
În cursul serii de duminică, preşedintele Iohannis a participat la iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României, alături de sute de cetăţeni români. Cu această ocazie, preşedintele a subliniat că acest moment simbolic are o încărcătură deosebită pentru relaţia dintre cele două state, se mai arată în comunicat.
(Agerpres/FOTO presidency.ro)