Companiile din mediul privat au majorat salariile, în medie, cu 6,4% în 2018 (studiul PwC România)
Publicat de Andreea Drilea, 17 octombrie 2018, 13:59
Salariile din companiile care activează în mediul privat din România au crescut, în acest an, cu 6,4%, în medie, peste procentajul estimat anterior, de 5,7%, arată rezultatele studiului salarial şi beneficii PayWell, realizat de PwC România.
Conform cercetării, publicată miercuri, majorări salariale peste media pieţei s-au înregistrat în industrie (+8,9%) şi în retail (+6,7%), acestea fiind urmate de sectorul bancar (+5,4%), leasing (+4,6%) şi industria farmaceutică (+4,8%).
În ceea ce priveşte categoriile de personal, cele mai mari creşteri ale salariilor au fost remarcate în cazul muncitorilor şi operatorilor (calificaţi şi necalificaţi), respectiv de 7,7%. În acelaşi timp, dintre toate categoriile de personal analizate, nivelurile de conducere au avut cele mai mici creşteri ale salariilor, puţin sub 6%, reiese din studiul PwC România.
Aflat la cea de-a 20-a ediţie, studiul PayWell relevă faptul că majorările salariale păstrează o traiectorie ascendentă. Astfel, creşterea medie a fost de 3,7%, în 2016, şi de 5,1% în 2017. Deşi toate sectoarele analizate au înregistrat majorări peste cele din 2017, sectorul bancar se evidenţiază cu o rată de creştere mai mult decât dublă faţă de anul anterior, de 5,4%.
‘Ritmul accelerat de creştere salarială este determinat şi de fluctuaţia ridicată a personalului. Rata medie a fluctuaţiei de personal (plecări voluntare) a fost de 17,4% în 2018, cu aproape 4 puncte procentuale mai mare decât în 2017’, notează realizatorii sondajului.
Pentru anul 2019, companiile estimează o creştere mai mică a salariilor, în medie de 4,6%. În această marjă, acestea au planificat o majorare cu 6,5% a salariilor pentru personalul implicat în producţie, în timp ce pentru restul categoriilor de personal majorarea nu va fi mai mare de 5%, anul viitor.
Referitor la modificările privind transferul de contribuţii sociale, aproximativ două treimi dintre companiile participante la studiu (63%) au menţionat că au majorat deja salariul brut, iar 20% că au utilizat mecanismul de compensare prin bonus.
‘Doar 17% dintre companiile private au avut o abordare mixtă, ceea ce înseamnă că au crescut salariul brut pentru unele posturi, în timp ce pentru alte poziţii compensarea s-a făcut prin oferirea de bonus’, se arată în cercetarea de specialitate.
Potrivit sursei citate, peste jumătate dintre companii (53%) au oferit, în decursul acestui an, bonusuri fixe angajaţilor cu diverse ocazii. Astfel, companiile care activează în sectorul industrial şi în retail conduc în acest clasament, cu 68%, respectiv 73% din total. Alte sectoare tind să prefere bonusuri legate de performanţă, ca supliment la salarii.
Pe de altă parte, în acest an, 55% dintre companii au program de lucru flexibil, jumătate dintre organizaţii implică angajaţii lor în activităţi de responsabilitate socială (CSR), în timp ce 26% oferă abonamente la biblioteci online de cărţi.
Studiul PwC a fost realizat în perioada ianuarie – august 2018, pe un eşantion de 97 de companii din sectoarele: bancar, leasing, farmaceutice, produse industriale, retail şi hoteluri.
(Agerpres/FOTO arhivă ziarmm.ro)