”Expedițiile memoriei”, un exercițiu de recuperare a istoriei deportărilor basarabenilor în Siberia. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (21.10.2018)
Publicat de hdaraban, 21 octombrie 2018, 14:35 / actualizat: 23 octombrie 2018, 9:57
În Kazahstan, în Siberia – Federația Rusă, acestea sunt repere geografice pentru un demers care înseamnă, în esență, căutarea, identificarea și devoalarea pentru specialiști, dar și pentru public, a unor povești de viață și care, în ansamblu, se identifică cu o parte a istoriei poporului român.
”Expedițiile memoriei” este un proiect prin care cei implicați doresc să scoată la lumină ”fenomenul” deportărilor din Basarabia, Bucovina, din fostele teritorii ale României Mari. Asta face ca un grup de istorici din Republica Moldova, dar și jurnaliști să ajungă dincolo de Munții Urali, în Federația Rusă, în regiunile orașelor Novosibirsk și Tomsk.
În fapt, cele două metropole sunt reperele pentru întâlnirile, documentările ce au vizat basarabenii/ moldovenii ajunși în teritoriile precizate; nume românești, amintiri ale locurilor natale sau, la fel de interesant, păstrarea limbii, a numelor, a obiceiurilor, chiar și după ce trecerea timpului a adus a doua sau a treia generație a celor care în anii ’40 -’50 au fost deportați.
La emisiunea ”Weekend cu prieteni”, ediția din 21 octombrie 2018, inițiatorul proiectului ”Expedițiile memoriei”, Octavian Țîcu, istoric, profesor, cercetător – coordonator la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, a vorbit despre ”misiunea” din această toamnă și despre poveștile românești din Siberia ce așteptau să fie descoperite.
De adăugat că inițiativa ”Expedițiilor” este susținută de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Un interviu realizat de Horia Daraban.
Sursa foto: facebook