Primarului comunei Mironeasa, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie
Publicat de radulipovan, 12 decembrie 2014, 09:30
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iași au dispus, astăzi, trimiterea în judecată a primarului comunei Mironeasa, din judeţul Iaşi, Curcudel Elena, într-un dosar care vizează fraude cu fonduri europene.
Aceasta este acuzată de fals intelectual, şi folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Potrivit procurilor DNA, primarul localităţii Mironeasa a recepţionat lucrările de modernizare a drumului comunal 49, realizat cu fonduri europene nerambursabile, fără ca aceastea să fi fost finalizate.
În acelaşi dosar, DNA a dispus trimiterea în judecată a 5 funcţionari din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iaşi, alte 12 persoane şi 2 societăţi comerciale.(comunicat DNA/FOTO obiectiv.info)