Galaţi: Slujbe de pomenire în memoria tinerilor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Colectiv
Publicat de Andreea Drilea, 30 octombrie 2018, 10:40
În trei biserici din Galaţi şi Brăila se vor săvârşi, marţi, slujbe de pomenire pentru cei 64 de tineri care şi-au pierdut viaţa în incendiul din clubul ‘Colectiv’, de acum trei ani, se arată într-o informare transmisă de Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Potrivit sursei citate, slujbele de pomenire vor avea loc în bisericile ‘Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – Vovidenia’ din municipiul Galaţi, şi la ‘Sfinţii Trei Ierarhi’ şi ‘Sfântul Dimitrie’ din municipiul Brăila.
Printre cei pomeniţi se află şi trei tineri din cele două oraşe, respectiv Valentina Florea din Galaţi, Petru Andrei Bucă şi Loredana Dărescu din Brăila.
Arhiepiscopia Dunării de Jos mai anunţă că, tot marţi, se va oficia o slujbă de pomenire şi la Monumentul Eroilor din faţa sediului Prefecturii Galaţi.
(Agerpres/FOTO arhivă adevarul.ro)