Ascultă Radio România Iași Live

Grevă generală în Italia: Manifestaţii în 54 de oraşe, contra politicilor lui Renzi. Zeci de mii de italieni au protestat

Publicat de Lucian Bălănuţă, 12 decembrie 2014, 18:22

Italienii au început vineri greva generală, la apelul celor două mari confederaţii sindicale care organizează în 54 de oraşe manifestaţii împotriva politicii economice şi sociale a Guvernului condus de premierul Matteo Renzi.

Zeci de mii de persoane au manifestat vineri, în numeroase oraşe din Italia, împotriva reformelor economice şi sociale iniţiate de Guvernul condus de premierul Matteo Renzi, în cadrul grevei generale organizată de cele mai importante confederaţii sindicale.

Potrivit unor surse din cadrul sindicatelor, 50.000 de persoane au manifestat la Milano, 70.000 la Torino, 40.000 la Roma, 50.000 la Napoli, 15.000 la Palermo, în contextul în care aproape 50 de manifestaţii în total urmează să fie organizate vineri în Italia. Forţele de ordine nu au prezentat estimări cu privire la numărul manifestanţilor.

La Roma, manifestanţii au dat drumul în aer mai multor baloane cu imaginea premierului Matteo Renzi, având nasul lui Pinocchio, iar manifestaţia s-a încheiat vineri după-amiază.

Greva a fost lansată la apelul principalei confederaţii italiene CGIL (stânga) şi susţinută de UIL (moderată). O a treia confederaţie, UGL (dreapta), mai mică, s-a alăturat grevei, în timp ce CISL (catolică, moderată) nu a dorit să participe, considerând că în contextul actual protestul este contraproductiv.

Numeroase sectoare din domeniul public şi privat au fost afectate de grevă, în special transporturile.

Sute de zboruri au fost anulate sau reprogramate, în timp ce mijloacele de transport în comun au asigurat serviciile minime pentru cetăţeni.

Principala nemulţumire a sindicatelor vizează „Jobs Act”, reforma pieţei muncii dorită de Matteo Renzi pentru a încuraja angajările. Legea, adoptată săptămâna trecută, prevede facilitarea concedierilor, reducerea drepturilor şi protecţiei angajaţilor în primii ani de contract. De asemenea, sindicatele denunţă proiectul de buget pentru 2015, apreciind că măsurile de relansare a economiei sunt insuficiente.

(mediafax.ro/ FOTO jurnalul.ro)

Etichete:
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 12:31

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc

Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care...

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 11:59

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani

UPDATE – ora 12:00 – Şefi de state şi de guvern din toate colţurile lumii au reacţionat imediat după anunţul morţii papei...

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani
Internaţional joi, 17 aprilie 2025, 06:21

#Ucraina: Trei morţi şi cel puţin 28 de răniţi în atacuri ruseşti la Dnipro

Trei persoane au murit şi alte cel puţin 28 au fost rănite, între care patru copii, în noaptea de miercuri spre joi la Dnipro, în estul...

#Ucraina: Trei morţi şi cel puţin 28 de răniţi în atacuri ruseşti la Dnipro
Internaţional marți, 15 aprilie 2025, 08:45

UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni

Uniunea Europeană a anunţat luni un ajutor financiar de 1,6 miliarde de euro, eşalonat până în 2027, din care mai mult de jumătate este...

UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 11:49

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî,...

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî