Vrancea: Un autobuz şi mai multe maşini, blocate în zăpadă la Păuneşti; primăria a intervenit cu utilajele proprii
Publicat de Andreea Drilea, 19 noiembrie 2018, 17:50
Primăria comunei Păuneşti a intervenit cu utilaje proprii pentru deszăpezirea unui tronson de drum pe DJ 205H, între localităţile Domneşti şi Păuneşti, unde un autobuz de călători şi mai multe maşini au rămas blocate în zăpadă, potrivit edilului comunei, Gheorghe Popa.
‘Am avut un autobuz de călători şi mai multe maşini mici înzăpezite. Am băgat şi al treilea buldoescavator acolo. O deszăpezesc eu (şoseaua – n.r.) că nu am ce face. Trebuie neapărat să deszăpezesc toată comuna, pentru că avem o grămadă de copii care mâine trebuie să ajungă la şcoală’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Păuneşti, Gheorghe Popa.
Primarul Gheorghe Popa a spus că toate primăriile din Vrancea sunt nevoite să intervină cu utilaje proprii, pentru că nu au fost încheiate, până în prezent, contracte de deszăpezire pentru drumurile judeţene.
‘Am sunat firma care ştiam că face deszăpezirea în fiecare an să vină să ne ajute. Au zis că nu s-a semnat niciun contract, că licitaţia pentru deszăpezirea drumurilor abia s-a ţinut pe 15 noiembrie şi nu s-a adjudecat. Am înţeles că în toată Vrancea, pe drumurile judeţene, e aceeaşi problemă’, a spus Gheorghe Popa.
(Agerpres/FOTO arhivă economica.net)