Întârzieri de zeci de minute la sosirea şi plecarea unor trenuri
Publicat de Andreea Drilea, 28 noiembrie 2018, 10:44
Trenurile înregistrează miercuri întârzieri de zeci de minute la sosiri şi plecări din Gara de Nord, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit informaţiilor furnizate pe camera web din staţia Bucureşti Nord.
Cea mai mare întârziere la sosire, de 55 de minute, a înregistrat-o trenul IR 1658 Bacău-Bucureşti Nord, care ar fi trebuit să ajungă la destinaţie la ora 9:28. Pe locul 2 în topul întârzierilor, cu 40 de minute, se află IR 473 Budapesta – Braşov, iar locul 3 este ocupat de trenul IR 1750, pentru care s-au anunţat 30 de minute. Această garnitură vine din Suceava şi ar trebui să sosească în Gara de Nord la ora 11:31.
O altă întârziere, de 15 minute, este consemnată la IR 1826 de la Târgu-Jiu.
În ceea ce priveşte plecările din Gara de Nord, singura întârziere (de 30 de minute) se înregistrează deocamdată la IR 1623 spre Sibiu, care ar fi trebuit să plece la ora 10:00.
Traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile, a anunţat, miercuri dimineaţa, Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA.
‘Un număr redus de trenuri înregistrează la această oră întârzieri la sosire, acestea fiind însă determinate de adaptarea circulaţiei la condiţiile meteo sau de pregătirea şi verificarea suplimentară a materialului rulant pentru reînscrierea în cursă. În această perioadă, angajaţii companiei CFR SA verifică starea infrastructurii pe toate secţiile de cale ferată de pe raza celor 17 judeţe aflate sub Cod galben de ninsori şi viscol, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni cu personal de specialitate şi utilaje pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice’, precizează compania într-un comunicat remis AGERPRES.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă în 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, dar şi o informare de vreme deosebit de rece cu temperaturi de minus 10 grade Celsius pentru nordul, nord-estul şi centrul ţării.
Meteorologii avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)