Ascultă Radio România Iași Live

Procedurile de adopție se simplifică

Procedurile de adopție se simplifică

Publicat de , 28 noiembrie 2018, 15:18

Senatorii au adoptat miercuri un proiect legislativ care vizează simplificarea şi debirocratizarea procedurilor în cazul adopţiei.

Proiectul are ca obiect de reglementare revizuirea cadrului normativ în materia adopţiei, prin introducerea unor prevederi care să asigure celeritatea în dobândirea şi menţinerea statutului de copil adoptabil, flexibilizarea procedurii de evaluare a adoptatorilor, precum şi debirocratizarea unor proceduri.

Proiectul de act normativ prevede eliminarea din procedură a identificării rudelor de până la gradul al IV-lea în cazurile în care planul individualizat de protecţie a copilului are ca finalitate adopţia, flexibilizarea derulării procedurii de adopţie pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi a grupurilor de fraţi care nu pot fi separaţi, introducerea de noi stimulente financiare în vederea susţinerii familiilor care doresc să adopte un copil cu vârstă mai mare, cu handicap sau un grup de fraţi (600 lei, respectiv 900 lei), precum şi pentru achitarea unor servicii de recuperare sau reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură în cuantum de 1.500 de lei pe an. De asemenea, se acordă o sumă de 200 de lei/zi/persoană pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare ale adoptatorului sau familiei adoptatoare.

Potrivit unui amendament, managerul de caz ‘stabileşte ca finalitate planul individualizat de protecţie în cazul în care părinţii fireşti cu vârsta de peste 18 ani îşi exprimă consimţământul la adopţie în cel puţin 60 de zile după părăsirea copilului. În acest caz, adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie se stabileşte în maximum 45 de zile de la exprimarea consimţământului la adopţie de către părinţii fireşti’.

O altă modificare a textului de lege prevede că direcţia socială ‘are obligaţia să facă demersurile necesare identificării şi contactării părinţilor fireşti, să-i informeze periodic asupra locului în care se află efectiv copilul, asupra modalităţilor concrete în care pot menţine relaţii personale cu acesta, precum şi asupra demersurilor pe care părinţii fireşti trebuie să le facă pentru reintegrarea copilului în familie’.

Totodată, ‘efectele hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii adopţiei se menţin până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani’.

‘Instanţa poate solicita din nou consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti, dacă după data la care consimţământul a devenit irevocabil, aceştia fac dovada, prin orice mijloc de probă, a existenţei în mod excepţional a unei cauze obiective, neimputabile, de natură să determine revenirea asupra consimţământului iniţial’, conform altui amendament.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi pentru abrogarea art. 5 alin. (7) lit. s) şi cc) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este iniţiat de Guvern, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

(Agerpres/FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere autorităţilor să renunţe la îngheţarea valorii punctului pe serviciu medical
Naţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:19

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere autorităţilor să renunţe la îngheţarea valorii punctului pe serviciu medical

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică articolul din proiectul ordonanţei ‘trenuleţ’ care prevede...

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere autorităţilor să renunţe la îngheţarea valorii punctului pe serviciu medical
Liderii coaliţiei de guvernare nu au definitivat proiectul ordonanţei de urgenţă în baza căreia se va realiza bugetul de stat
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 18:16

Liderii coaliţiei de guvernare nu au definitivat proiectul ordonanţei de urgenţă în baza căreia se va realiza bugetul de stat

UPDATE – Liderii coaliţiei de guvernare nu au definitivat, la întâlnirea de astăzi de la Palatul Victoria, proiectul ordonanţei de...

Liderii coaliţiei de guvernare nu au definitivat proiectul ordonanţei de urgenţă în baza căreia se va realiza bugetul de stat
Traficul rutier este oprit la această oră pe ambele sensuri ale DN2D Focşani – Târgu Secuiesc
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 15:51

Traficul rutier este oprit la această oră pe ambele sensuri ale DN2D Focşani – Târgu Secuiesc

Traficul rutier este oprit la această oră pe ambele sensuri ale DN2D Focşani – Târgu Secuiesc, în zona serpentinelor din apropierea...

Traficul rutier este oprit la această oră pe ambele sensuri ale DN2D Focşani – Târgu Secuiesc
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 14:03

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9765 lei, în...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 14:01

Coaliţia PSD-PNL-UDMR se reuneşte în prima şedinţă după semnarea acordului de funcţionare

Coaliţia PSD-PNL-UDMR se reuneşte astăzi în prima şedinţă după semnarea acordului de funcţionare, pentru a discuta despre ordonanţa de...

Coaliţia PSD-PNL-UDMR se reuneşte în prima şedinţă după semnarea acordului de funcţionare
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:34

Fermierii care vând produse din producţia proprie vor fi obligaţi să se înregistreze la direcţiile sanitar-veterinare judeţene

Potrivit unui proiect legislativ al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fermierii care vând produse din...

Fermierii care vând produse din producţia proprie vor fi obligaţi să se înregistreze la direcţiile sanitar-veterinare judeţene
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:07

Aproximativ 700 de persoane sunt cercetate pentru un prejudiciu asociat contrabandei ilegale cu tutun ce depăşeşte 28 de milioane de lei

În primele 11 luni ale anului, poliţiştii români au confiscat aproape 30 de milioane de ţigarete şi peste 12.300 kg de tutun, în urma a sute...

Aproximativ 700 de persoane sunt cercetate pentru un prejudiciu asociat contrabandei ilegale cu tutun ce depăşeşte 28 de milioane de lei
Naţional vineri, 27 decembrie 2024, 08:29

Infotrafic: Se anunţă o zi dificilă în trafic

Se anunţă o zi dificilă în trafic, în condiţiile în care meteorologii au prognozat ninsori în mai multe zone din ţară, inclusiv în...

Infotrafic: Se anunţă o zi dificilă în trafic