Vaslui: Femeie găsită carbonizată în apartamentul său
Publicat de , 28 noiembrie 2018, 19:14
O femeie în vârstă de 80 de ani a fost găsită carbonizată în apartamentul său, din municipiul Bârlad, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Potrivit ISU, vecinii au fost cei care au anunţat că din apartamentul bătrânei se simte miros de fum.
‘La faţa locului a intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului Bârlad. Pompierii au găsit o persoană carbonizată în totalitate. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se stinsese de la sine’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, George Onofreiasa.
Din primele informaţii, se pare că femeia ar fi adormit în fotoliu cu ţigara aprinsă.
Poliţiştii şi pompierii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs decesul.
(Agerpres/FOTO rtv.net)