Iaşi: Festivalul „Teodorenii” – „Șaga, umorul și satira” 2018
Publicat de , 3 decembrie 2018, 15:39
Ieşenii sunt aşteptaţi la Festivalul „Teodorenii”, organizat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi în perioada 6-8 decembrie 2018.
Ediția din acest an este dedicată literaturii umoristice și satirice și se va desfășura sub genericul „Șaga, umorul și satira”.
Ca în fiecare an, Festivalul „Teodorenii” va avea două componente egale ca importanță.
Prima dintre ele este celebrarea contribuției pe care familia Teodoreanu, prin scriitorii Ionel și Păstorel, dar și prin părinții celor doi artiști, a avut-o la conturarea culturală și morală a Iașului sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.
A doua componentă a Festivalului „Teodorenii” este celebrarea unui gen ficțional considerat minor.
Într-un Iași în care poezia și ficțiunea literară clasică sunt obiectul a nenumărate festivaluri, concursuri și sesiuni de acordare de premii, era nevoie de o manifestare care să aibă în centrul ei și genuri precum umorul, romanul istoric, fantasy, SF, policier, literatura gastronomică și cea memorialistică, literatura pentru copii și alte asemenea, ignorate de obicei de festivalurile literare de amploare.
Cu publicul ieșean se vor întâlni în manifestări complexe (recitaluri, discuții libere, reprezentații de teatru) peste 20 de umoriști ieșeni și din țară uniți pentru trei zile sub spectrul tutelar al sprintenului la vorbă și la minte Păstorel Teodoreanu.
Mediul academic va contribui în mod specific la manifestare, prin organizarea unui simpozion tematic, la care vor lua parte peste 15 lectori care vor diseca trecutul, prezentul și poate viitorul acestui gen de literatură.
Programul complet poate fi consultat pe site-ul dedicat evenimentului http://www.teodorenii.ro
(Comunicat de presă)