Iaşi: S-a deschis patinoarul de la Palas Mall (tarife şi program)
Publicat de Andreea Drilea, 4 decembrie 2018, 08:41
Iarna şi vremea rece te imbie la lustruit patinele la Palas Ice. Mișcările pe gheață vor putea fi exersate pe o suprafață generoasă, de 1.200 mp, care poate găzdui până la 300 de persoane, iar distracția va ține întregul sezon rece, pentru că patinoarul va fi funcţional până la o temperatură de maximum 12 grade Celsius.
Sesiunile de patinaj la Palas Ice vor fi posibile de luni până joi, în intervalul orar 12.00 – 21.30, iar vinerea, distracţia se prelungeşte până la ora 23.30. Cine vrea să îşi petreacă ziua de sâmbătă pe gheață, o poate face de la 10 dimineaţa până la ora 23.30. Duminica, patinoarul este deschis în intervalul orar 10.00 – 21.30.
Pentru o oră şi jumătate de dans pe gheaţă, tariful este de 10 lei pentru copii şi 17 lei pentru adulţi.
Dacă ești cu adevărat pasionat și ți-ai propus să patinezi toată iarna, ai la dispoziție abonamente, cu prețuri care pornesc de la 70 de lei.
Iubitorii de mișcare al căror echipament este incomplet pot închiria patinele de la Palas Ice, cu 14 lei.
Cel de-al doilea patinoar din ansamblul Palas va fi dedicat exclusiv copiilor şi va fi deschis în curând. Poziţionat în parc, lângă restaurantul Chef Galerie, Palas Ice Junior va avea o capacitate de maximum 100 de persoane, accesul fiind permis copiilor cu vârsta de până la 12 ani, care pot fi însoţiţi de un adult.
(Andreea Drîlea, colaborator Radio Iaşi/FOTO arhivă jurnalul.ro)