Dăncilă, despre nominalizarea miniştrilor: Preşedintele României trebuie să acţioneze ca un mediator
Publicat de Andreea Drilea, 6 decembrie 2018, 06:13 / actualizat: 6 decembrie 2018, 7:16
Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să acţioneze ca un mediator, dar dacă nu va face cât mai rapid nominalizările pentru portofoliile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Ministerului Transporturilor, va fi sesizată Curtea Constituţională.
‘Eu sper, am făcut şi un apel către domnul preşedinte Klaus Iohannis, să facă această nominalizare cât mai rapid, pentru că dincolo de lupta politică, dincolo de interesul personal, avem o responsabilitate pentru România, prin preluarea preşedinţiei şi pentru a arăta seriozitate, implicare şi voinţă din partea tuturor pentru a avea o bună preşedinţie. (…) O să depunem sesizare (la Curtea Constituţională – n.r.) dacă nu se face o nominalizare, pentru că nu putem aştepta la nesfârşit. Dar gândiţi-vă, depunem sesizarea, mai durează până se va judeca la Curtea Constituţională, ceea ce presupune o întârziere şi cred că acest lucru nu este benefic pentru România. Preşedintele României trebuie să acţioneze ca un mediator, sperăm acest lucru (…) şi să încerce să rezolve cât mai rapid această situaţie’, a declarat prim-ministrul într-un interviu acordat postului Antena 3, la Bruxelles.
În opinia sa, până acum trebuia să existe o explicaţie din partea preşedintelui în legătură cu nominalizările menţionate, dar şi cu faptul că primele propuneri au fost respinse.
Potrivit premierului, numirea noilor miniştri este importantă şi prin prisma faptului că, în perspectiva preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, fiecare membru al Guvernului are dosarul său cu priorităţile europene, iar dezvoltarea regională şi transporturile sunt două domenii importante.
(Agerpres/FOTO arhivă bugetul.ro)