Horoscop 10 decembrie 2018. Află ce îţi rezervă astrele
Publicat de , 10 decembrie 2018, 06:18 / actualizat: 10 decembrie 2018, 11:29
Berbec
Toate merg ca la carte azi, în ordine deplină, de parcă cineva, mai presus de orice, orchestrează toată această acţiune spre un scop pozitiv. Tu deţii un rol central în această reuşită, pentru că depui energie, pasiune şi suflet în ceea ce faci.
Taur
Îţi aşezi inima pe tavă şi i-o oferi celui drag necondiţionat. E un moment perfect pentru a împărtăşi iubirea, pentru a recunoaşte în faţa cuiva ce simţi, pentru a-ţi exprima public dorinţele sau emoţiile, deci nu te teme să spui sincer ce e în inima ta.
Gemeni
Ajungi la capătul unei acțiuni care îşi arată deja urmările palpabile. Poate efectele sunt şi de natură financiară, dincolo de satisfacţia muncii împlinite, deci cu atât mai mare e bucuria. A fost un efort colectiv, nu ai fi ajuns aici fără contribuţia unui grup mai larg de persoane.
Rac
Trebuie să ai multă răbdare până ce proiectul la care îţi aduci acum contribuţia să ajungă la nivelul sperat. E o ascensiune lentă, dar solidă, pentru că te bazezi pe fapte concrete, pe date şi cifre, pe instrumente de lucru şi toate contribuie la rezultatele finale de care vei fi mândru.
Leu
Din conflictele dintre generaţii, vor avea câştig de cauză cei tineri, pentru că au altă viziune asupra lucrurilor şi ştiu să-şi argumenteze mai bine ideile. Cei maturi doar vor să se impună prin experienţă, însă tinerii apelează la alte arme, mult mai convingătoare, care vor da semne de epuizare după primul efort mai semnificativ.
Fecioară
Ai două direcţii la dispoziţie, dar niciuna nu-ţi inspiră mai multă încredere pentru a te decide rapid. Stai în cumpănă, analizezi situaţie pe toate feţele, înainte de a spune la ce variantă te-ai oprit. E posibil ca, la starea de indecizie de acum, să alegi o cale iar peste câteva zile deja să regreţi.
Balanţă
Ai tot amânat să te implici într-un proiect la care erai şi tu invitat, pentru că nu erai prea sigur de resursele tale. Acum a venit momentul potrivit să spui da, să accepţi să intri şi tu în acest demers comun, pentru că între timp ai văzut încotro merg lucrurile şi ai mai acumulat ceva din ceea ce se cere de la tine.
Scorpion
Vestea care soseşte azi are efecte negative asupra psihicului tău, dar nu te dai bătut de la atâta lucru. Da, poate pe moment aluneci spre o uşoară tristeţe sau apatie, dar reuşeşti să îţi aduni repede forţele şi să te apuci de treabă pentru a depăşi cu brio momentul critic.
Săgetător
Ai la cine apela, la nevoie, priveşti în jurul tău şi descoperi că ai prieteni de nădejde care sunt gata să contribuie la acţiunile tale cu ceea ce pot. Totuşi, nu toţi se vor ţine de cuvânt, ca atare nu crede pe oricine se bate azi cu pumnul în piept că-ţi poate rezolva ţie cine ştie ce problemă.
Capricorn
Timpul trece lent, dar ţie îţi convine de minune acest ritm, pentru că te ajută în ceea ce vrei să construieşti. Nu ai da randament dacă ai fi presat de timp şi împins de la spate de termene limită, ca atare e perfect dacă nu te grăbeşti! Ai de ce să fii mulţumit de ceea ce se prefigurează în faţa ochilor tăi.
Vărsător
Te apleci asupra unui proiect de anvergură la serviciu, care va înainta greu, dar succesul final depinde de fiecare pas pe care-l faci pe parcurs. Şi azi vei repurta o mică victorie care va conta, în final, la reuşita spre care te îndrepţi, tocmai de aceea faci totul serios, cu dorinţa de a nu lăsa nimic nerezolvat.
Peşti
Dacă pleci la drum, asigură-te că ţi-ai luat suficiente rezerve financiare, pentru că s-ar putea să fie călătorii mai costisitoare sau care să conţină aspecte neprevăzute ce te vor obliga să umbli suplimentar la card. Pe de altă parte, visai demult acest moment în care să mai ieşi din mediul obişnuit, indiferent cât te costă.
(Claudia Ciornilă/FOTO b365.ro)