Cazul incompatibilităţii lui Iohannis: Articolul în baza căruia sunt judecaţi Iohannis şi aleşi locali este constituţional
Publicat de Andreea Drilea, 16 decembrie 2014, 17:08
Curtea Constituţională a decis, marţi, că articolul din Legea 161/3003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al municipiului Sibiu, este constituţional.
Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au decis, cu majoritate de voturi, că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cazul articolului 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 este neîntemeiată.
„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.
Decizia CC este general obligatorie şi va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii constituţionali să motiveze hotărârea.
După decizia CC, procesele în care aleşii locali au contestat rapoartele Agenţiei Naţionale de Integritate prin care au fost declaraţi incompatibili vor fi judecate în continuare, urmând ca instanţele să decidă dacă aceste rapoarte vor fi sau nu anulate.
În baza aceluiaşi articol de lege a fost declarat incompatibil şi preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al municipiului Sibiu.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare al ANI şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, iar următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în acest caz de primarul comunei constănţene Tuzla, Constantin Micu, în cazul căruia Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de incompatibilitate.
În iulie 2013, ANI arăta că 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor SC RAJA SA Constanţa.
Printre aceştia a fost şi Florin Constantin Micu, ANI susţinând că primarul comunei Tuzla a fost în incompatibilitate în perioada 24 iulie 2008 – 29 iunie 2009. Constantin Micu a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Constanţa, care în 26 iunie i-a respins cererea, pe motiv că este neîntemeiată (mediafax.ro/FOTO ancheteonline.ro)