Ascultă Radio România Iași Live

Moţiunea de cenzură a fost respinsă

Moţiunea de cenzură a fost respinsă

Publicat de Andreea Drilea, 20 decembrie 2018, 15:12

UPDATE ora 15:19 – Moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, iniţiată de PNL, USR şi PMP, a fost respinsă joi de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu a menţionat că au votat „pentru” 161 de parlamentari şi 3 „împotrivă”. Pentru a putea fi adoptată, moţiunea avea nevoie de minim 233 de voturi în favoarea sa.

Parlamentarii de la PSD, ALDE şi UDMR au fost prezenţi în sală, dar nu au votat.


Moţiunea de cenzură intitulată ‘Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!’, iniţiată de PNL, USR şi PMP, va fi dezbătută şi supusă votului joi.

Documentul este semnat de 163 de parlamentari şi a fost prezentat luni, într-o primă lectură, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

‘Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a Opoziţiei, ci o urgenţă naţională! Grupul infracţional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României, a slăbit statul, ca să şi-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând. Afirmăm cu putere şi cu toată responsabilitatea că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României, într-un moment de instabilitate internaţională. Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veţi face azi, doamnelor şi domnilor din PSD, ALDE şi UDMR, este între Liviu Dragnea şi România’, se arată, printre altele, în textul moţiunii de cenzură.

Parlamentarii Opoziţiei îi reproşează premierului Viorica Dăncilă că toate angajamentele din programul de guvernare au fost amânate după 2021.

Opoziţia mai acuză ‘schingiuirea sistemului de justiţie, care dă mari dureri de cap liderilor PSD’.

Semnatarii moţiunii fac în final un apel către colegii din Parlament: ‘Votul favorabil pentru moţiunea de cenzură nu este un vot pentru iniţiatori şi nici un vot pe culori politice! Este un vot pentru România, pentru salvarea ţării din ghearele hoţilor şi ale incompetenţilor, care o storc de resurse şi care sărăcesc populaţia. Daţi dovadă că vă doriţi ca minciuna şi impostura să nu mai aibă ce căuta în politica românească! Dovediţi că vreţi ca anul viitor România să fie reprezentată în Consiliul UE de un guvern şi de miniştri de care să nu ne ruşinăm, iar ţara să fie scăpată de o prăbuşire economică previzibilă!’.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură este nevoie de votul a minim 233 de parlamentari. În acest moment PNL, USR, PMP au 145 de parlamentari. Alături de ei ar mai putea vota neafiliaţii, care sunt 26. Pe de altă parte, PSD şi ALDE au 248 de parlamentari.

Parlamentarii social-democraţi nu vor fi cu toţii prezenţi la şedinţa de joi, vor veni doar cei care stau în Bucureşti şi în împrejurimi pentru a asigura cvorumul de şedinţă, potrivit unor surse parlamentare. Parlamentarii PSD nu vor participa la vot.

Senatorii şi deputaţii UDMR vor fi prezenţi în sală dar nu vot vota, a anunţat miercuri preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)

Etichete:
Poşta Română va începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 07:16

Poşta Română va începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) va începe joi, 9 ianuarie 2025, distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie, în conformitate cu...

Poşta Română va începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie
Proiectul de buget pe 2025 – prezentat în coaliţie până pe 27 ianuarie; în prima săptămână din februarie – adoptat de Parlament
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 06:39

Proiectul de buget pe 2025 – prezentat în coaliţie până pe 27 ianuarie; în prima săptămână din februarie – adoptat de Parlament

Proiectul de buget de stat al României va fi prezentat în cadrul coaliţiei de guvernare până la data de 27 ianuarie. Formaţiunile politice din...

Proiectul de buget pe 2025 – prezentat în coaliţie până pe 27 ianuarie; în prima săptămână din februarie – adoptat de Parlament
Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie
Naţional joi, 9 ianuarie 2025, 06:27

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie

Organizaţiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională au anunţat, miercuri seara, declanşarea acţiunilor...

Sindicaliştii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională protestează pe 17 ianuarie
Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 19:22

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale

Formaţiunile politice din coaliţia de guvernământ au convenit, miercuri seara, ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să aibă loc pe data...

Coaliţia a decis datele alegerilor prezidenţiale
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 17:23

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize

Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA –...

Ministrul Afacerilor Externe: Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 11:11

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile

Poliţişti din toată ţară protestează, astăzi, faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile chiar şi cu două...

Poliţişti din toată ţară protestează faţă de Ordonanţa „Trenuleţ”, care le diminuează veniturile
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 10:27

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur

Peste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere în ţara noastră în 2023, cele mai numeroase victime înregistrându-se în rândul...

Poliţia Rutieră a început să monitorizeze traficul rutier prin noul sistem de supraveghere e-Sigur
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:31

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc astăzi în prima şedinţă din acest an. Vor avea loc discuţii privind data alegerilor prezidenţiale...

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare