Ascultă Radio România Iași Live

Priorităţile preşedinţiei României la Consiliului UE

Priorităţile preşedinţiei României la Consiliului UE

Publicat de , 31 decembrie 2018, 06:37

În primele 6 luni ale lui 2019, România va deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, iar preluarea va fi marcată, pe 10 ianuarie, de vizita, la Bucureşti, a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, alături de Colegiul Comisarilor.

La mijlocul lunii viitoare, premierul Viorica Dăncilă va prezenta, în faţa membrilor Legislativului european, priorităţile acestei preşedinţii, iar şeful statului Klaus Iohannis, declara că România îşi propune, printre altele, să contribuie la avansarea dosarelor Uniunii.

România, ca ţară ce va deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie este profund ataşată de proiectul european, spunea preşedintele Klaus Iohannis şi îşi exprima convingerea că, prin acţiuni coordonate, va reuşi să contribuie la crearea unei Uniuni mai puternice şi mai bune. Potrivit şefului statului, contextul în care România preia preşedinţia Consiliului UE este complex, cu impact asupra cetăţenilor, dar şi a statelor membre.

De asemenea, ţara noastră îşi propune să contribuie în cele 6 luni de mandat la avansarea semnificativă a dosarelor de pe agenda europeană într-o manieră constructivă şi bazată pe consens.

Un moment cheie al preşedinţiei române îl constituie summitul informal al şefilor de stat şi de guvern de la Sibiu, din 9 mai 2019.

Klaus Iohannis: Obiectivul nostru cu acea ocazie este să avem o discuţie pozitivă, orientată spre viitor. Ne propunem să avem ca rezultat al summitului o proiecţie strategică asupra parcursului viitor al Uniunii Europene şi asupra politicilor pentru următoarea perioadă de 5 ani. Îmi doresc ca summitul de la Sibiu să contribuie la consolidarea proiectului european pe baza priorităţilor consensuale. Suntem conştienţi că succesul preşedinţiei române va depinde în mare măsură de o voinţă politică puternică atât din partea Parlamentului European, cât şi a Consiliului.

Şeful statului mai spunea că România trebuie să folosească perioada rămasă până la summitul de la Sibiu pentru a implementa deciziile şi măsurile care să arate capacitatea Uniunii Europene de a-şi îndeplini promisiunile făcute cetăţenilor şi menţiona că acest obiectiv trebuie să devină imperativul politic al momentului.

(Rador/FOTO romania-actualitati.ro)

Etichete:
Cetăţenii cu drept de vot sunt îndemnaţi să verifice dacă actul de identitate este în termenul de valabilitate
Fără categorie miercuri, 20 noiembrie 2024, 05:59

Cetăţenii cu drept de vot sunt îndemnaţi să verifice dacă actul de identitate este în termenul de valabilitate

Autorităţile de la Evidenţa Persoanelor îi îndeamnă pe cetăţenii cu drept de vot să verifice dacă actul de identitate este în termenul de...

Cetăţenii cu drept de vot sunt îndemnaţi să verifice dacă actul de identitate este în termenul de valabilitate
Iași: Eveniment dedicat Zilei Mondiale a Filosofiei la Muzeul „Poni-Cernătescu”
Fără categorie marți, 19 noiembrie 2024, 15:01

Iași: Eveniment dedicat Zilei Mondiale a Filosofiei la Muzeul „Poni-Cernătescu”

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Asociația...

Iași: Eveniment dedicat Zilei Mondiale a Filosofiei la Muzeul „Poni-Cernătescu”
Indicele ROBOR la trei luni a urcat, marţi, la 5,59% pe an
Fără categorie marți, 19 noiembrie 2024, 12:22

Indicele ROBOR la trei luni a urcat, marţi, la 5,59% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 5,59%...

Indicele ROBOR la trei luni a urcat, marţi, la 5,59% pe an
La Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini a fost inaugurat cel mai modern laborator de simulare a prelucrărilor prin așchiere
Fără categorie marți, 19 noiembrie 2024, 11:45

La Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini a fost inaugurat cel mai modern laborator de simulare a prelucrărilor prin așchiere

La Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini din cadrul Universității  Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași a fost inaugurat,...

La Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Mașini a fost inaugurat cel mai modern laborator de simulare a prelucrărilor prin așchiere
Fără categorie marți, 19 noiembrie 2024, 11:35

Vivaldi, Mozart și Beethoven răsună în localități rurale din județul Iași

Elevi din zone cu acces redus la cultură din județul Iași se vor bucura de trei recitaluri susținute de formații camerale formate din studenți...

Vivaldi, Mozart și Beethoven răsună în localități rurale din județul Iași
Fără categorie marți, 19 noiembrie 2024, 11:32

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 22 și 29 noiembrie!

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 22 și 29 noiembrie! Vineri, 22 noiembrie 2024, ora 19:00 – Casa de Cultură a...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 22 și 29 noiembrie!
Fără categorie marți, 19 noiembrie 2024, 11:22

Peste 70.000 de joburi disponibile pe iajob.ro în ultimele 5 luni. 90% dintre candidați preferă să contacteze direct angajatorul, prin Whatsapp sau telefon

Peste 70.000 de joburi au fost disponibile, în ultimele 5 luni pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs.ro și dedicată...

Peste 70.000 de joburi disponibile pe iajob.ro în ultimele 5 luni. 90% dintre candidați preferă să contacteze direct angajatorul, prin Whatsapp sau telefon
Fără categorie marți, 19 noiembrie 2024, 10:04

Iași: Ziua Muzeului „Poni-Cernătescu”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Direcția Județeană Iași a Arhivelor Naționale, invită publicul la un...

Iași: Ziua Muzeului „Poni-Cernătescu”