Frigul va cuprinde toate regiunile ţării în următoarele zile
Publicat de , 3 ianuarie 2019, 06:28
Până la sfârşitul săptămânii frigul va cuprinde toate regiunile, iar temperaturile vor fi chiar mai mici decât ar fi normal pentru această dată, ne spune acum meteorologul Dinu Mărăşoiu.
Dinu Mărăşoiu: În următoarele zile aşteptăm o răcire a vremii, care se resimte îndeosebi în jumătatea nordică a ţării. Ne referim la noaptea de 3 spre 4, când valorile termice vor fi sub minus zece grade, aşadar ger, în centrul, nord-vestul ţării şi doar izolat în Subcarpaţi.
Aceasta înseamnă că temperaturile minime se vor situa la nivelul ţării între minus 14 şi minus 2, cele mai mici valori termice fiind în depresiunile din estul Transilvaniei.
Pe 4 ianuarie continuă să se răcească vremea, astfel că în toate regiunile valorile termice vor fi sub cele normale pentru această dată.
Şi în Bucureşti se va resimţi această scădere, dar mai blândă.
Tendinţa vremii pentru ziua de 5 este ca vremea să se menţină rece, geroasă dimineaţa în nordul şi centrul ţării, dar local şi în dealurile sudice. (Rador/FOTO adevarul.ro)