Galaţi: Salarii mai mari cu 20% pentru siderurgişti
Publicat de , 4 ianuarie 2019, 06:46
Muncitorii combinatului siderurgic din Galaţi vor avea salarii mai mari cu 20%, după semnarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pentru anii 2019 şi 2020 cu sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG, se arată într-o informare transmisă de directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu.
‘ArcelorMittal Galaţi anunţă încheierea Contractului Colectiv de Muncă pentru anii 2019 şi 2020 cu sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG. Documentul stipulează o creştere a salariilor cu 20%, în medie, pentru muncitori, cu 30% pentru şefii de formaţii (maiştri) şi cu 14% pentru personalul TESA, precum şi alte beneficii, în condiţiile în care inflaţia prognozată pentru următorii doi ani este de 2,8% şi respectiv de 1,9% pe an. Noul Contract Colectiv de Muncă pentru anii 2019 şi 2020 asigură garantarea veniturilor tuturor angajaţilor şi protecţia drepturilor acestora, în condiţii de instabilitate politică, economică, legislativă şi socială’, se arată în informarea de presă.
Sindicatul reprezentantiv din combinat, Siderurgistul AMG, nu şi-a prezentat, până acum, niciun punct de vedere oficial, în condiţiile în care în ianuarie anul trecut, după semnarea CCM-ului pe 2018, peste 1.000 de muncitori, nemulţumiţi de condiţiile salariale au întrerupt lucrul şi au protestat în faţa sediului administrativ al companiei.
În combinat lucrează la ora actuală aproximativ 5.600 de angajaţi. (Agepres/FOTO rtv.net)