Prenumele tradiţionale, în topul preferinţelor pentru copiii născuţi în 2018 la Iaşi
Publicat de , 7 ianuarie 2019, 17:55
În 2018 reprezentanții Serviciului de Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași au înregistrat 7.948 acte de naștere survenite în Municipiul Iași.
Au fost 4.066 băieți și 3.882 fete, fiind vorba și de 28 de adopții. În 69 de cazuri cel puțin unul dintre părinți a fost cetățean străin.
Lunile cu cele mai multe nașteri în Iași au fost octombrie (814), iulie (795) și ianuarie (791), la polul opus situându-se lunile februarie (572), noiembrie (547) și decembrie (501).
Reprezentanții Serviciului de Stare Civilă Iași au publicat și situația statistică a celor mai frecvente prenume atribuite copiilor născuţi la maternităţile ieşene în anul 2018.
În topul preferinţelor se păstrează prenumele tradiţionale Maria, Elena, Ioana, respectiv Andrei, Ștefan, Alexandru.
Nu au mai fost întâlnite, ca în urmă cu 10 – 15 ani, prenume inspirate din telenovele, fotbal sau mondenități.
De asemenea, în 75% din cazuri, părinții au ales să atribuie câte două prenume copiilor, în topul preferintelor păstrându-se prenumele traditionale, în strânsă legatură cu sărbătoarea religioasă apropiata zilei de naștere.
Astfel, au ieșit în evidență următoarele asocieri: Sofia-Maria (70 cazuri) Eva Maria (55 cazuri) David-Andrei (50 cazuri) Anastasia-Maria (38 cazuri) și Ana-Maria (35 cazuri).
Lista cu cele mai frecvente prenume atribuite copiilor născuţi la maternităţile ieşene în anul 2018 poate fi consultată aici: https://www.dlep-iasi.ro/comunicate-de-presa/cele-mai-frecvente-prenume-atribuite-copiilor-nascuti-in-municipiul-iasi-in-anul-2018–487.html.
(Comunicat Primăria Municipiului Iaşi)