Topul celor mai căutate mărci auto second-hand în România, în 2014 (analiză)
Publicat de Lucian Bălănuţă, 18 decembrie 2014, 11:17
Cele mai căutate modele auto rulate au fost, în 2014, Volkswagen Golf, Opel Astra şi Ford Focus, iar Dacia Duster a fost cel mai preferat SUV second-hand, arată o analiză de specialitate, publicată joi.
Pe de altă parte, cererea pentru maşini pe benzină a fost mai mare decât oferta, 58% dintre cei care au căutat un automobil au ales un model fabricat între anii 2005 şi 2010.
Din punctul de vedere al combustibilului ales, aceştia s-au orientat în proporţii aproximativ egale între benzină (47%) şi motorină (53%).
La capitolul mărci auto, preferinţele românilor nu s-au schimbat foarte mult în 2014 faţă de 2013. Astfel, în Top 10 cele mai căutate mărci se regăsesc aceeaşi producători ca şi în anul precedent, cu o singură excepţie, Toyota care a luat locul Peugeot.
Potrivit sursei citate, marca japoneză a avut, anul acesta, cu 56% mai multe căutări decât în 2013, înregistrând astfel cea mai importantă creştere în termeni relativi dintre toate mărcile din top 10.
La capitolul SUV-uri, clasamentul celor mai căutate modele este condus de Dacia Duster cu 9,3% din totalul căutărilor. Practic, aproape una din zece căutari de SUV-uri second hand a fost pentru modelul românesc. Pe următoarele locuri s-au clasat: Nissan Qashqai (7%), BMW X3 (6,5%) şi BMW X5 (5,9%).
Din volumul total de mărci auto rulate analizat, cele mai căutate din România, în 2014, au fost Volkswagen (19,1%), Opel (11,1%) şi Ford (9,1%). Totodată, kilometrajul mediu al maşinilor second hand căutate a fost de 143.000 de km, iar vârsta medie de 7 ani şi 9 luni.
Analiza VeziCâtFace.ro a fost realizată prin prelucrarea a peste 200.000 de evaluări auto second hand efectuate de către utilizatorii portalului.
(Agerpres/ FOTO betterparts.org)