Clubul de fotbal Politehnica Iaşi riscă să nu ia licenţa din cauza datoriilor
Publicat de , 9 ianuarie 2019, 08:06
Preşedintele executiv al clubului de fotbal Politehnica Iaşi, Adrian Ambrosie, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că echipa din Copou riscă să nu primească licenţa pentru sezonul viitor din cauza datoriilor.
”Clubul are 3 milioane de lei datorii numai la stat, plus la furnizori şi alte datorii, care sunt salariile jucătorilor pe luna decembrie. (…) Clubul este într-un deficit foarte mare, în urma încadrării unor persoane în club şi riscă să nu ia licenţa, iar Consiliul Director a decis să restructureze anumite posturi în club, le vom anunţa la momentul potrivit”, a spus Ambrosie.
Ambrosie a vorbit, totodată, de un ”dezastru financiar” de când la club a venit investitorul Horia Sabo şi echipa sa managerială şi l-a acuzat pe acesta că a investit la club doar ”un împrumut”.
Adrian Ambrosie a mai spus că speră în păstrarea nucleului de bază al lotului şi la perfectarea câtorva transferuri, ”cel puţin la nivelul mediei echipei”, pentru acoperirea unor posturi deficitare, cum a cerut antrenorul Flavius Stoican.
(Agerpres/FOTO fanatik.ro)