COD GALBEN de viscol şi informare meteo de ninsori, precipitații mixte şi polei în Moldova
Publicat de gabrielarotaru, 10 ianuarie 2019, 16:00
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 16 – 11 ianuarie, ora 12
Fenomene vizate: ninsori și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte, polei
Începând din această după-amiază (joi, 10 ianuarie) aria precipitațiilor se va extinde dinspre sudvest și va cuprinde treptat sudul, estul și centrul țării.
În Moldova vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului și în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50…60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 22 – 11 ianuarie, ora 12
Fenomene vizate: viscol, strat consistent de zăpadă
Zone afectate: județele Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț și Iași
În județele menționate, în cursul nopții de joi spre vineri (10/11 ianuarie) și în dimineața zilei de vineri vor fi ninsori ce vor depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul se va intensifica, temporar cu rafale de 60…65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.