Iaşi: Femeie rănită grav într-un accident rutier, după ce maşina pe care o conducea a derapat
Publicat de , 10 ianuarie 2019, 17:48
O femeie, medic de familie, a fost adusă în stare gravă la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi, după ce a pierdut controlul volanului maşinii în care se afla şi a intrat cu vehiculul într-un copac, pe DJ 248, potrivit reprezentanţilor IPJ Iaşi.
Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, a declarat că femeia, în vârstă de 50 de ani, se deplasa într-un Logan dinspre Vaslui spre Iaşi. În zona localităţii Lunca Cetăţuii, într-o curbă de pe Drumul Judeţean 248, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului, autoturismul intrând într-un copac.
În urma impactului, femeia a rămas încarcerată, la faţa locului fiind trimis un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD pentru victime multiple şi un echipaj de poliţie.
Femeia a fost transportată la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi.
‘Pacienta, care a fost încarcerată într-un Logan în urma unui accident rutier, a suferit traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conştienţă, fractură de umăr stâng, fractură de şold. Este stabilă hemodinamic’, a declarat prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi. (Agerpres/FOTO IPJ Iaşi)