Simona Halep, lider WTA pentru a 63-a săptămână
Publicat de liviusuceveanu, 14 ianuarie 2019, 13:32
Simona Halep se află pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis (WTA), dat publicităţii astăzi, pentru a 63-a săptămână în cariera sa.
Avansul Simonei a crescut la peste 1.100 de puncte faţă de a II-a clasată, Angelique Kerber (Germania), şi la peste 1.200 faţă de Caroline Wozniacki (Danemarca), a III-a clasată, campioana en-titre de la Openul Australiei. Petra Kvitova a urcat două locuri, ajungând pe 6, după titlul cucerit la Sydney.
Halep este în continuare a X-a într-un clasament all-time a numărului de săptămâni petrecute ca lider mondial, înaintea sa aflându-se Wozniacki, cu 71 de săptămâni. Halep are şi o serie de 47 de săptămâni consecutive ca lider mondial, fiind pe locul 17 cu această serie. Înaintea sa, pe locul 15, la egalitate, cu 49 de săptămâni la rând, se află americanca Serena Williams şi Wozniacki.
Simona Halep va ajunge în mod cert la 64 de săptămâni ca numărul 1 mondial, dar riscă să piardă fotoliul de lider în cazul unui rezultat modest la Melbourne.
România are tot 6 jucătoare în Top 100: Mihaela Buzărnescu a coborât pe 26, Irina Begu a urcat 6 poziţii şi se află pe 70, Ana Bogdan a căzut pe 82, Sorana Cîrstea se menţine pe 84, iar Monica Niculescu a coborât 11 locuri, fiind acum pe 99.
La dublu, Begu se menţine pe locul 26, dar Buzărnescu a coborât două poziţii şi se află pe 27, Monica Niculescu a urcat 4 locuri şi e pe 41, Raluca Olaru a pierdut o poziţie şi este pe 43, Irina Bara a urcat două trepte, până pe 75, iar Sorana Cîrstea rămâne pe 94.
(Agerpres/FOTO Cancan.ro)