Pintea: Nu putem vorbi de o epidemie de gripă în acest moment; niciun spital nu a intrat în carantină
Publicat de Andreea Drilea, 15 ianuarie 2019, 12:30
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că nu se poate vorbi despre o epidemie de gripă în acest moment, ci de o circulaţie mai intensă a virusului gripal.
‘Nu putem vorbi despre o epidemie de gripă în acest moment, este vorba despre o circulaţie mai intensă a virusului gripal. E adevărat că spitalele sunt luate cu asalt în acest moment, dar fiecare are posibilitatea să limiteze vizitele în spital în această perioadă. Nu mi s-a adus la cunoştinţă ca vreun spital să fi intrat în carantină’, a declarat, marţi, Sorina Pintea, la evenimentul de lansare a unei campanii de vaccinare.
Ministrul a spus că potrivit ultimelor raportări primite sunt vaccinate antigripal 1.200.000 de persoane.
‘Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1.300.000 de doze de vaccin, avem încă în stoc 100.000 de doze’, a precizat ministrul.
Sorina Pintea a reamintit că MS asigură vaccinurile antigripale pentru grupele de risc ale populaţiei: personal medical, bolnavi cronici, bătrâni, femei gravide.
(Agerpres/FOTO arhivă aradon.ro)