Ascultă Radio România Iași Live

Proiectul de buget pentru 2019 întârzie din cauza avizului CSAT (ministru)

Proiectul de buget pentru 2019 întârzie din cauza avizului CSAT (ministru)

Publicat de Andreea Drilea, 16 ianuarie 2019, 13:01

Proiectul de buget pentru anul 2019 întârzie din cauza avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), însă mediul de afaceri din România nu este afectat, a declarat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), Radu Ştefan Oprea, într-o conferinţă de presă.

El a fost întrebat dacă mediul de afaceri este afectat de lipsa proiectului de buget.

‘Astăzi funcţionăm cu 1/12 din bugetul anului trecut, deci funcţionăm. Sigur că ştim ce s-a întâmplat cu bugetul în vară, când, într-adevăr, ar fi putut fi afectate firmele româneşti din perspectiva noastră, a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, cele care participau la târguri şi expoziţii, erau în pericol atunci 170 de firme care trebuiau să participe la târguri. Astăzi nu se pune această problemă. În Ministerul pentru Mediul de Afaceri, toate târgurile şi expoziţiile sunt în programul normal. Sigur, îmi doresc ca avizele acelea celebre să fie obţinute, astfel încât să putem să intrăm… Eu, cel puţin astăzi, în minister, ştiu cifrele bugetului, noi le-am discutat cu Finanţele, deci lucrurile sunt avansate’, a spus oficialul guvernamental.

Întrebat care este cauza întârzierii bugetului, el a răspuns: ‘Din informaţiile mele, întârzierea a fost legată de avizul CSAT’.

Pe data de 6 ianuarie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că proiectul de buget pe anul 2019 va fi prezentat public cel mai probabil săptămâna următoare.

‘O să-l expunem (proiectul de buget pe 2019 n.r.), poate chiar săptămâna viitoare o să îl prezentăm public pentru a fi dezbătut, pentru fi discutat, pentru a lua avizele necesare. Avem avizul de la CSAT, dar mai avem dialogul social, Consiliul Economic şi Social (CES) şi Consiliul Fiscal, astfel încât, atunci când decide Parlamentul să intre în şedinţă, fie la sfârşitul lui ianuarie, fie la începutul lui februarie, când se decide în Parlament, noi să îl avem trecut deja de Guvern. Nu e niciun fel de blocaj’, a susţinut ministrul Finanţelor.

Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis a criticat, la începutul acestei luni, lipsa unui proiect de buget, arătând că aceasta este o problemă gravă şi că PSD trebuie să vină cu explicaţii.

‘Este o problemă gravă. Am pus această întrebare în decembrie şi o mai pun o dată. Unde este proiectul de buget? PSD a guvernat în tot acest timp. PSD a avut toate condiţiile şi trebuia să vină, conform legii în vigoare, până pe 15 noiembrie, cu proiectul de buget. Nu există, la momentul acesta, niciun proiect de buget. Ba dimpotrivă, în loc să se ocupe de buget, fiindcă toată lumea are nevoie de bugetul pe anul în curs, pentru că deja este târziu, se ocupă de schimbat şefi de la ANAF şi din alte poziţii, lucru care mie îmi dă foarte mult de gândit. Probabil există probleme cu bugetul. Aceste lucruri trebuie să le explice de urgenţă PSD şi să vină cu un proiect de buget’, a spus Iohannis.

Şeful statului a fost întrebat dacă este nevoie de o şedinţă extraordinară a Parlamentului.

‘Ar fi de dorit să se facă toţi paşii pentru a avea cât se poate de repede bugetul pe 2019. Însă nu de Parlament ţine această chestiune, mai întâi trebuie să vină Guvernul cu un proiect de buget, după care, sigur, Parlamentul poate să hotărască când îl ia în discuţie’, a afirmat Iohannis.

Potrivit ministrului finanţelor, proiectul de buget pentru anul viitor are la baza un Produs intern brut de aproximativ 1.022 miliarde de lei. Autorităţile mizează pe o creştere economică de 5,5%.

(Agerpres/FOTO arhivă ziarmm.ro)

Etichete:
Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:16

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul...

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 09:24

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România

Organizația Democracy Reporting International a publicat un raport prin care subliniază elemente de mascare a identității și comportament...

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:09

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie

31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale participă la cursa electorală pentru noul Parlament pe 1 decembrie....

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:00

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă

Românii din diaspora sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în noul Legislativ, votarea...

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 20:34

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare...

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 16:15

CSAT: Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral

UPDATE – Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa...

CSAT: Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral