Nivelul corupţiei din sistemul sanitar a scăzut odată cu creşterea salariilor
Publicat de Andreea Drilea, 18 ianuarie 2019, 18:02
Nivelul corupţiei din sistemul sanitar a scăzut odată cu creşterea salariilor – conform unui studiu realizat de Federaţia Solidaritatea Sanitară.
Datele mai arată că a crescut şi gradul de mulţumire a pacienţilor în legătură cu calitatea serviciilor medicale.
Vicepreşedintele Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, Gabriel Predica:
Gabriel Predica: La nivelul lunii decembrie 2018, 97% dintre pacienţi au declarat că nu li s-a solicitat din partea medicilor sau asistentelor medicale bani, doar 3 % declarând că au existat şi astfel de cazuri. Putem concluziona, că, în realitate, nivelul corupţiei în sănătate este undeva în jur la 3%. Aceşti 3% reprezintă de fapt ceea ce pacientul declară, nu putem declara 100% că despre acest procent este vorba, este posibil ca el să fie mai mic. Definim acest indicator al corupţiei ca fiind de fapt acestă modalitate prin care salariatul ar solicita o anume sumă de bani, şi aşa mai departe.
Studiul a fost realizat pe baza datelor publice ale Ministerului Sănătăţii, care a colectat informaţii din răspunsurile bolnavilor, trimise prin sms după externare.
(Rador/FOTO arhivă reporterntv.ro)