IAȘI: O nouă întâlnire a clubului de lectură pentru copii și adolescenți la Vila Sonet
Publicat de Andreea Drilea, 25 ianuarie 2019, 06:22 / actualizat: 25 ianuarie 2019, 15:12
Miercuri, 30 ianuarie 2019, va avea loc o nouă sesiune a clubului de lectură pentru copii și adolescenți, proiect inițiat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Întâlnirea va avea loc la Muzeul „Mihai Codreanu” (Vila Sonet), cu începere de la ora 16:00.
Episodul din ianuarie al clubului de lectură va avea în centru seria Harry Potter, scrisă de J.K. Rowling. Se va discuta despre volume și personajele preferate, precum și asupra ecranizărilor cărților. De asemenea, imaginația participanților va fi provocată prin diverse exerciții și jocuri interactive. Pentru întâlnirea din luna ianuarie nu este nevoie de înscriere prealabilă, iar participarea este gratuită.
Clubul de carte al Muzeului Național al Literaturii Române Iași promovează lectura ca formă interactivă și relaxată de învățare și vizează îmbunătățirea aptitudinilor de citire și de înțelegere a textelor. Totodată, încurajează dezvoltarea abilităților de prezentare și de vorbire în public prin activități desfășurate într-o atmosferă destinsă.