Galaţi: Localitatea Fântânele a rămas fără energie electrică
Publicat de , 25 ianuarie 2019, 11:33
Localitatea Fântânele din judeţul Galaţi a rămas, vineri, fără energie electrică, în urma unor avarii provocate la reţeaua de alimentare, de polei şi chiciură, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Localitatea numără peste 1.500 de locuitori, iar chiciura şi poleiul au afectat parţial o linie de medie tensiune şi mai multe posturi de transformare.
Pe teren acţionează echipe de la Electrica Galaţi pentru remedierea avariilor, însă condiţiile meteo extreme îngreunează foarte mult activitatea acestora. (Agerpres/FOTO sursadevest.ro)