Fostul premier Mihai Tudose anunţă că a demisionat din PSD şi se alătură echipei Pro România
Publicat de gabrielarotaru, 29 ianuarie 2019, 17:42
Fostul premier Mihai Tudose, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Brăila, a anunţat, astăzi, că a demisionat din PSD şi se va alătura echipei Pro România.
„Acum 27 de ani am intrat în politică din dorinţa de a face ceva pentru Brăila şi pentru România. 27 de ani am fost membru PSD şi nu am precupeţit niciun efort pentru a face bine oamenilor, pentru a onora încrederea celor ce m-au votat. Chiar şi în cele mai grele momente prin care a trecut PSD am avut speranţa că lucrurile se vor îndrepta. Astăzi, această speranţă a dispărut după ce, în ultimul an, am constatat cu tristeţe că o parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale, că orice încercare de dialog şi dezbatere internă a problemelor reale ale României nu este luată în seamă, că orice încercare de democratizare a deciziilor politice este sortită eşecului. Cred cu tărie că priorităţile, dezbaterile interne trebuiau să fie despre spitale şi sistemul de sănătate, şcoli şi educaţie, infrastructură şi reformă administrativă. Despre parcursul european al României. Despre parteneriatele strategice. Şi da, şi despre justiţie. Dar despre o justiţie corectă şi pentru oameni. Nu doar pentru ‘unii oameni’…„, a scris Tudose pe Facebook.
Fostul premier a adăugat că a avut în ultimele luni foarte multe întâlniri atât cu membri de partid, cât şi cu oameni neimplicaţi politic, concluzia fiind aproape unanimă, aceea că „Nu se mai poate!”.
„Această atitudine a oamenilor m-a condus la una dintre cele mai grele decizii: demisia din PSD ca ultim gest de delimitare faţă de acest mod de a conduce partidul şi ţara. Dacă gestul meu va fi înţeles şi va duce la îmbunătăţirea lucrurilor în PSD, m-aş bucura sincer… Rămân în continuare în politică, adeptul valorilor democratice de stânga, devotat Brăilei şi României. Mă voi alătura unei echipe cu care împărtăşesc aceleaşi valori, echipei PRO România, şi voi rămâne omul, brăileanul şi românul pe care îl ştiţi„, a completat Tudose. (Agerpres/ FOTO dcnews.ro)