Ascultă Radio România Iași Live

(FOTO) Iaşi: Amplu program de modernizare a serviciului de salubrizare

(FOTO) Iaşi: Amplu program de modernizare a serviciului de salubrizare

Publicat de , 7 februarie 2019, 15:34

Primarul Iaşului, Mihai Chirica a anunțat demararea celui mai mare program de modernizare a serviciului de salubrizare.

Investițiile făcute în 2018 și programate pentru 2019 de către Salubris Sa se ridică la aproape 28 milioane de lei, fără TVA.

Prin aceste investiții vrem să modernizăm tot sistemul de management al deșeurilor. Avem 500 de containere care vor fi montate în 84 puncte gospodărești. Până la sfârșitul anului vom echipa 315 puncte gospodărești, respectiv 70% din necesarul Municipiului Iași, inclusiv în zonele de periferie. Totodată, am demarat achiziționarea de echipamente noi pentru măturatul străzilor, aceasta fiind o măsură indispensabilă pentru eliminarea poluării cu praf. De asemenea, avem trei autospeciale noi care permit udarea și aspirarea în același timp. Totodată, avem cinci autospeciale, la care se vor adăuga încă două, pentru programul de udare a străzilor și îmbunătățire a calității aerului. Pe lângă acestea, în cadrul programului de achiziții pentru anul 2019 intră și 16 autospeciale pentru colectarea selectivă a deșeurilor, cele care vor transporta din punctele gospodărești, de la societățile comerciale și de la populație toate deșeurile care au fost colectate selectiv. Cred că Iașul va face față cu succes programului «Oraşe Zero Deşeuri», la care am aderat anul trecut. De altfel, Iașul este primul oraș din România care a introdus tarifarea diferențiată pentru colectarea selectivă a deșeurilor”, a declarat Mihai Chirica.

În 2019 Salubris SA are programate investiții de 15.531.000 de lei, fără TVA, cu peste 3,5 milioane de lei mai mari față de anul precedent.

Cei mai mulți bani, 4.730.000 de lei, fără TVA, urmează a fi utilizați pentru achiziția a două autogunoiere cu capacitate de șapte metri cubi și șase autogunoiere cu capacitatea de 12 metri cubi, autovehiculele fiind dotate și cu sistem de cântărire.

O sumă considerabilă, 2.880.000 de lei, fără TVA, este alocată pentru achiziția a 250 de platforme supraterane închise cu module.

Pe lista de achiziții a Salubris SA mai figurează achiziția unui încărcător frontal, a unui autocontainer pentru containere de 4 – 6 metri cubi, unei autobasculante, a unei autospeciale de curățat albiile râurilor, precum și a 3.000 de pubele de 120 de litri pentru colectarea deșeurilor menajere și a 4.000 de pubele de 240 de litri pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Totodată, Salubris SA are în plan amenajarea a 83 de platforme supraterane de colectare selectivă a deșeurilor.

Astfel, în zona centrală (Golia – Cuza Vodă – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Tarom – Gară) vor fi amenajate 10 astfel de platforme, în zona Canta – Păcurari – 13, în zona Independenței – Casa de Cultură a Studenților – Copou – șapte, în zona Tudor Vladimirescu – Tătărași – Ciurchi – 10, în zona Bularga – Primăverii – Socola – Podu Roș – nouă, în zona Nicolina – Tudor Neculai – Frumoasa – șase, în zona Cantemir – Mircea cel Bătrân – Galata – 10, iar în zona Alexandru cel Bun – Țigarete – 18.

Până în prezent în oraș au fost amenajate nouă astfel de platforme, în Galata, Tătărași, str Petru Rareș, nr. 12, str. Cuza Vodă, nr. 4-8, str. Costache Negri, nr. 52, str. Ștefan cel Mare, nr. 5, str. Armeană, nr. 22, str. George Enescu nr. 2 și nr. 18.

(Comunicat de presă/FOTO Facebook Primăria Municipiului Iaşi)

Etichete:
Restricţii de circulaţie pe podul peste râul Putna de la Boţârlău, în judeţul Vrancea
Regional duminică, 27 aprilie 2025, 11:14

Restricţii de circulaţie pe podul peste râul Putna de la Boţârlău, în judeţul Vrancea

Sunt restricţii de circulaţie pe podul peste râul Putna de la Boţârlău, în judeţul Vrancea. Traficul rutier este închis pentru următoarele...

Restricţii de circulaţie pe podul peste râul Putna de la Boţârlău, în judeţul Vrancea
IAȘI: Duminică, circulația mijloacelor de transport public va suferi modificări până la ora 13:00
Regional duminică, 27 aprilie 2025, 10:30

IAȘI: Duminică, circulația mijloacelor de transport public va suferi modificări până la ora 13:00

Modificări în traficul CTP duminică, 27 aprilie 2025. În data de 27 aprilie 2025, pentru a permite buna desfășurare a evenimentului Semimaraton...

IAȘI: Duminică, circulația mijloacelor de transport public va suferi modificări până la ora 13:00
Iaşi: Prima lopată la ‘Podul de Flori’, în prezenţa autorităţilor din R.Moldova şi România
Regional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 14:35

Iaşi: Prima lopată la ‘Podul de Flori’, în prezenţa autorităţilor din R.Moldova şi România

Oficialităţi din România şi Republica Moldova vor fi prezente, sâmbătă, la demararea lucrărilor primului pod rutier de autostradă peste...

Iaşi: Prima lopată la ‘Podul de Flori’, în prezenţa autorităţilor din R.Moldova şi România
(AUDIO) La Bacău începe Olimpiada Națională de Limbi Romanice
Regional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 14:20

(AUDIO) La Bacău începe Olimpiada Națională de Limbi Romanice

Astăzi, de la ora 17,00, se va desfășura, la Teatul de Vară „Radu Beligan” din Bacău, festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de...

(AUDIO) La Bacău începe Olimpiada Națională de Limbi Romanice
Regional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:55

(AUDIO) Podul de la Ungheni va fi construit în sistem de autostradă

Oficialităţi din România şi Republica Moldova vor fi prezente, astăzi, de la ora 15,30, la demararea lucrărilor primului pod rutier peste râul...

(AUDIO) Podul de la Ungheni va fi construit în sistem de autostradă
Regional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 10:34

Vrancea: Incendiu la un depozit de materiale de construcţii din municipiul Adjud

Un incendiu de proporţii a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un depozit de materiale de construcţii din municipiul Adjud, afectând...

Vrancea: Incendiu la un depozit de materiale de construcţii din municipiul Adjud
Regional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 10:25

Vrancea: Doi bărbaţi decedaţi în accidentul de pe DN2-E85, la Garoafa

Doi bărbaţi – de 33 şi 29 de ani – au decedat în accidentul rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2-E85, între...

Vrancea: Doi bărbaţi decedaţi în accidentul de pe DN2-E85, la Garoafa
Regional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 08:54

(AUDIO) Iaşi: Verificări suplimentare în toate parcurile din municipiu, după incidentul din Parcul Copou

Trei persoane au suferit traumatisme, vineri după-amiază, după ce o creangă, desprinsă dintr-un copac, a căzut peste ele, în Parcul Copou din...

(AUDIO) Iaşi: Verificări suplimentare în toate parcurile din municipiu, după incidentul din Parcul Copou