Decanul Baroului Iaşi: Onorariile avocaţilor se vor mări cu 141%
Publicat de gabrielarotaru, 13 februarie 2019, 17:53
Decanul Baroului Iaşi, Marius Striblea, a afirmat astăzi că în urma negocierilor de la Ministerul Justiţiei s-a stabilit că onorariile avocaţilor se vor mări cu 141%, iar articolul ce permitea judecătorilor să scadă aceste onorarii a fost modificat.
Într-o postare pe Facebook, Marius Striblea a precizat că ‘negocierile de la Ministerul Justiţiei s-au terminat’ şi că ‘s-a stabilit forma finală a noului protocol’.
‘În esenţă, modificările sunt următoarele: protocolul va fi tripartit (UNBR, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public); onorariile vor fi majorate cu 141,02%; formularea art. 10 a fost modificată. Se precizează expres că onorariile din protocol nu pot fi reduse; mărirea numărului de prestaţii ce sunt vizate de protocol; de asemenea, se precizează expres că delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează potrivit art. 91 alin. 4 din Codul de procedură penală’, notează sursa citată în postarea sa.
Striblea a mai arătat că ‘semnarea va avea loc mâine, ora 9.00, la Ministerul Justiţiei, de către reprezenţantii celor trei părţi’.
Potrivit avocaţilor consultaţi de Agerpres, suma minimă pentru onorariu a unui avocat din oficiu ar trebui să fie, cu noul indice, de 313 lei, de la 130 de lei în prezent, iar suma maximă pe care un apărător din oficiu ar putea să o încaseze pe viitor de 1.253 de lei, faţă de 520 de lei.
Prodecanul Baroului Bucureşti, Mihnea Stoica, consideră că nu este vorba ‘de o victorie înregistrată miercuri, ci de o simplă intrare în normalitate’ şi arată că ‘ar fi de preferat pe viitor să nu se mai ajungă la demararea unor forme de protest pentru a se ajunge la dialog’.
Decani ai mai multor barouri din România s-au prezentat, miercuri, la sediul Ministerului Justiţiei, unde au avut loc negocieri între avocaţi şi ministrul Tudorel Toader, pe tema protocolului prin care se stabilesc onorariile şi formele de plată a acestora. (Agerpres/ FOTO adevarul.ro)