CONNECT-R își organizează ce mai spectaculoasă zi de naștere!
Publicat de Iuliana Bubuianu, 15 februarie 2019, 19:58 / actualizat: 17 februarie 2019, 11:00
4000 oameni la #ZiualuiȘtefan
Autor al unui hit care încă ne ține cu refrenul pe buze după mai bine de 5 ani, Connect-R a decis să-și petreacă într-un mod unic cea de-a 37-a aniversare. Artistul și-a invitat prietenii din muzică și miile de fani care vor să-i fie alături într-o zi unică, la primul său concert pe scena Sălii Palatului, concert pe care speră să-l transforme într-o mare petrecere cu prieteni noi și vechi.
Legat de acest eveniment, simpaticul cântăreț mărturisește: „Connect-R – artistul e doar o parte din Ștefan – omul și consider că le datorez celor care l-au făcut „mare” pe Connect-R să vadă mai de aproape și omul din spatele poveștilor din piese. Am decis ca abia la 37 de ani să susțin primul meu concert la Sala Palatului pentru că abia acum am reușit să mă cunosc cu adevărat, după ce am fost și sus și jos și m-am observat în ambele ipostaze. Nu știu un mod mai frumos de a îmi sărbători ziua de naștere decât alături de cei care m-au făcut cine sunt astăzi. E pentru prima oară când, de ziua mea, voi avea și familia și prietenii și fanii într-un singur loc.”
În cadrul concertului-aniversare cu 4000 de invitați „Eu sunt Ștefan” de pe 9 iunie 2019 de la Sala Palatului, Connect-R ne va cânta hitul care a stat în topuri săptămâni la rând încă de la lansare, și care încă se mai cântă an de an în fiecare vară pe plaje, terase și la party-uri private. Pe lângă „Vara nu dorm”, „Dă-te-n dragostea mea” sau „Noi ne potrivim”, playlistul va conține și piese noi, ca „Semne” (cu Andra), „Piele albă, piele neagră” (cu Shift) sau Vrăjitori (cu Eliane). Alături de Connect-R vor urca pe scenă multe alte vedete pop pe care talentatul artist încă nu vrea să le dezvăluie, dar și invitați din zona muzicii lăutărești. Biletele au prețul cuprins între 35 lei și 160 lei și tocmai au fost puse în vânzare aici: http://bit.ly/EuSuntStefan
Între timp, însă, tot mai multe vedete au confirmat implicarea în #ZiualuiStefan, eveniment creat de artist pe o rețea de socializare. Andra, Nicole Cherry, Antonia, Alex Velea, Lino Golden, Pepe și alții au postat pe conturile lor de social media aderarea la ideea curajoasă a lui Connect-R.