Ascultă Radio România Iași Live

Teodorovici: Este posibil ca proiectul de buget pentru 2019 să nu fie promulgat de preşedintele Iohannis şi să fie retrimis Parlamentului

Publicat de , 18 februarie 2019, 06:22

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat duminică seara, la Antena 3, că este posibil ca proiectul Legii bugetului de stat pentru 2019 să nu fie promulgat de preşedintele Klaus Iohannis şi să fie retrimis Parlamentului, pe fondul criticilor aduse recent de preşedinte bugetului propus de PSD-ALDE.

‘Dacă noi în acest an avem plus 50 de miliarde de lei pentru investiţii, cum să spui că neglijăm? Dacă educaţia în acest an are 47% mai mult ca buget decât anul trecut? Noi ne-am angajat cu sindicatele din educaţie că vom creşte faţă de anul trecut cu 15% şi creşterea este de 47% pentru educaţie, la sănătate cu 12%. Este prima oară când sănătatea are acoperită întreaga finanţare pe cele 20 şi ceva de programe de sănătate. Sincer, chiar nu înţeleg care sunt argumentele. Măcar să văd şi eu un argument, la fila nu ştiu care, la capitolul cutare…’, a spus Teodorovici.

Întrebat dacă a vorbit cu preşedintele Iohannis pe marginea bugetului, şeful de la Finanţe a răspuns: ‘Nu am vorbit, pentru că nu a sunat’.

‘Eu cred că atunci când e ceva neclar, eu aşa am procedat de fiecare dată, întreabă-l, pentru că noi postăm pe site, sunt date publice, eu nu am avut undeva închis bugetul. În Parlament se ştia foarte clar cu ce s-a mers, în comisii, totul a fost public. Nu s-a umblat pe ascuns. Dacă erau neclarităţi, foarte bine, nu domnia sa, că poate e prea sus, dar un consilier al domniei sale poate să mă sune, are telefonul meu mobil, oricând: ‘Uite Eugen vreau aşa, nu mi-e clar aici, care sunt argumentele?’ Ca să pot să dau o explicaţie. Dacă nu sunt întrebări înseamnă că totul este foarte clar. (…) Dar la felul în care declară domnia sa, mă aştept să îl dea înapoi’, a menţionat Teodorovici.

El susţine că în cazul în care se va întâmpla acest lucru, va urma o discuţie în Guvern, pentru a vedea exact la un astfel de scenariu ce este de făcut, ‘pentru a nu bloca investiţiile’.

Într-o astfel de situaţie, bugetul se întoarce în Parlament şi acolo decizia Parlamentului se va lua foarte repede şi se va retrimite presedintelui forma pe care deja am votat-o. Probabil, dacă mâine se trimite preşedintelui pentru promulgare, cred într-o zi, două maxim, se retrimite în Parlament, cel târziu miercuri este în Parlament bugetul, în cazul în care vrea să îl retrimită. Noi, în Parlament, probabil într-o zi două ne mobilizăm, analizăm care este argumentul adus de preşedinte, dăm un vot final şi după ce ajunge din nou la preşedinte, are legal cele 20 de zile până când promulgă un act, dar nu mai are voie să mai facă niciun fel de retrimitere în Parlament‘, a explicat Teodorovici.

Ministrul a atras atenţia că poate exista şi o altă variantă, ‘prin care alţi vitregi, cum îi ştim foarte bine, PNL sau USR, vor ataca la Curtea Constituţională pe motive inventate sau închipuite de ei’.

‘Asta este dragostea de ţară, vă daţi seama. Cum poţi să spui că e un buget care neglijează investiţiile, partea socială, când efectiv au crescut aceste cheltuieli alocate? Problema noastră principală de care trebuie să avem grijă este modul în care ministerele vor trece la lucru de săptămâna viitoare şi să înceapă să îşi cheltuie banii pe acele proiecte mari de transport, de spitale, de ce au ei de făcut în şcoli, în grădiniţe. Bani există. (…) Nu-mi doresc ca la rectificare să mai avem sume pe care să le realocăm între ministere. Şi mai mult, cred că mâine, luni, o să plece către ei o solicitare, un model tip, pe baza căruia fiecare ministru în parte, când vrea să facă deschiderile lunare, să facă plăţi, trebuie să ne spună nouă la Finanţe pe ce se duc banii, concret, detaliat’, a adăugat Eugen Teodorovici.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că bugetul propus de PSD-ALDE, adoptat vineri de Parlament, arată ‘dispreţul total’ al coaliţiei majoritare faţă de aşteptările românilor, ‘care vor o guvernare responsabilă şi credibilă’.

La nivelul Executivului, însă, lucrurile sunt complet diferite faţă de ceea ce îşi doresc cetăţenii, iar acest buget reprezintă cel mai elocvent exemplu al unei guvernări care amanetează viitorul românilor‘, preciza pe 15 februarie Administraţia Prezidenţială.

Potrivit comunicatului transmis vineri AGERPRES, PSD-ALDE a venit în Parlament cu un buget care nu poate fi executat.

Cu o abordare rigidă şi autoritară, PSD-ALDE a venit în Parlament, cu o întârziere nepermis de mare faţă de termenul legal, cu un buget care nu poate fi executat. Întârzierea fără precedent a bugetului arată, de fapt, lipsa de soluţii reale ale guvernării în raport cu promisiunile făcute’, arată sursa citată.

Şeful statului subliniază că bugetul coaliţiei de guvernare, ‘bazat pe surse de finanţare speculative’ neglijează persoanele cu dizabilităţi şi copiii orfani.

În acest context, preşedintele Klaus Iohannis atrage atenţia că bugetul este construit în mod superficial, bazat pe cifre supraestimate în raport cu realităţile economice, ‘neglijează investiţiile şi prejudiciază nevoile reale ale românilor de a beneficia de infrastructură, de autostrăzi, de şcoli, spitale, grădiniţe, adică tocmai ceea ce PSD a promis şi nu face’.

Este inacceptabil să vinzi iluzii românilor şi să prezinţi bugetul pe 2019 drept un buget al investiţiilor, când, în realitate, bugetul prevede reducerea semnificativă a investiţiilor din fonduri naţionale la nivel local faţă de anul 2018′, apreciază preşedintele.

Vineri, plenul reunit al Parlamentului a adoptat proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2019. S-au înregistrat 275 de voturi ‘pentru’, 122 – ‘împotrivă’ şi două abţineri.

(Agerpres/FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Elevii se întorc luni la cursuri
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 10:03

Elevii se întorc luni la cursuri

Elevii se vor întoarce luni la cursuri din vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi...

Elevii se întorc luni la cursuri
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 06:02

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii. Această zi aminteşte de o minune săvârşită în secolul...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii.
Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 05:55

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă

Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul şi pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative şi a celor...

Prezidenţiale2025/BEC – reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 04:53

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curţii de Apel Ploieşti: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – suspendată
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 12:22

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie, a anunţat joi, într-o...

Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 11:39

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului

Parcursul în Senat al proiectului privind pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, a fost stabilit, joi, de Biroul...

Proiectul privind pensiile magistraţilor – luni, în plenul Senatului
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 10:48

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 06:28

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare

Biroul Electoral Central a transmis miercuri o circulară în care vine cu precizări în cazul alegătorilor care deţin cărţi electronice de...

Prezidenţiale2025/BEC – precizări în cazul alegătorilor care au cărţi electronice de identitate şi votează pe liste suplimentare