Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Preşedintele Iohannis a sesizat CCR cu legea bugetului de stat pe 2019

Publicat de , 22 februarie 2019, 13:48

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii bugetului de stat pe anul 2019, anunţă Administraţia Prezidenţială.

‘Prin modul în care a fost adoptată şi prin conţinutul său normativ, legea menţionată încalcă art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 47, art. 50, art. 120 alin. (1), art. 135 alin. (2) lit. f) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie’, susţine şeful statului în sesizare, menţionând că Parlamentul i-a transmis documentul spre promulgare pe 20 februarie.

‘Există, din păcate, şi aspecte de neconstituţionalitate în acest buget. Bugetul ruşinii naţionale nu doar că pune în pericol economia românească, ci are aspecte clare de neconstituţionalitate. Nu se respectă obligaţii asumate de România faţă de UE, din care facem parte, se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizării şi principiului subsidiarităţii’, şi-a motivat şeful statului demersul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

În sesizarea transmisă CCR, el arată că legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare. Şeful statului adaugă că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.

El invocă şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară. Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.

‘Prin derogarea constantă de la dreptul comun aplicabil în situaţia de faţă, regulile de responsabilitate fiscal-bugetară devin inoperabile, iar adoptarea legii bugetului fără respectarea art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010 este de natură a afecta stabilitatea legislaţiei, contrar prevederilor art. 6 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora ‘proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă”, spune Iohannis în sesizare.

Preşedintele Iohannis precizează şi că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală potrivit cărora ‘ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare’.

Şeful statului susţine, totodată, că raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020-2022 a fost depus de către Guvern, conform obligaţiei sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situaţie care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene.

‘Deşi acest document conţine prevederi descriptive, diferenţele faţă de previziunile Comisiei Europene nu sunt justificate’, se arată în sesizarea la CCR.

Preşedintele Iohannis aduce în atenţia CCR şi alte aspecte. ‘Stabilirea obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a suporta din veniturile proprii cheltuielile privind sistemul de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi, în completare, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, fără alocarea resurselor aferente unui astfel de transfer de competenţă administrativă încalcă principiul descentralizării, aşa cum acesta este definit în legea sa cadru’, spune el, arătând că o astfel de reglementare este contrară Constituţiei şi legislaţiei privind protecţia persoanelor cu handicap.

De asemenea, şeful statului afirmă că se afectează îndeplinirea obligaţiei pozitive a statului de a lua măsuri de protecţie socială.

El critică şi prevederea potrivit căreia ‘se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să efectueze virări de credite bugetare şi de angajament, între capitole bugetare şi între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanţării Programului Naţional de Dezvoltare Locală, inclusiv etapa a II-a’, despre care spune că este contrară Legii finanţelor publice şi Constituţiei.

Şeful statului mai susţine că aceste considerente sunt valabile şi pentru prevederea conform căreia ‘în anul 2019, prin excepţie de la prevederile art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiţii care se finanţează, potrivit legii, din fonduri externe şi fonduri structurale se aprobă de către Ministerul Educaţiei Naţionale, indiferent de valoarea acestora’.

‘Vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că dispoziţiile Legii bugetului de stat pe anul 2019 sunt neconstituţionale’, conchide şeful statului.

Preşedintele Iohannis a sesizat, vineri, CCR şi cu legea de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.

‘Prin modul în care a fost adoptată, legea menţionată încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 75 alin. (3), precum şi pe cele ale art. 77 alin. (1), ale art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie’, arată şeful statului în sesizarea la CCR, precizând că a primit acest act normativ de la Parlament spre promulgare pe 18 februarie.

 (Agerpres/FOTO arhivă presidency.ro)

Etichete:
Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:16

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul...

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 09:24

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România

Organizația Democracy Reporting International a publicat un raport prin care subliniază elemente de mascare a identității și comportament...

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:09

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie

31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale participă la cursa electorală pentru noul Parlament pe 1 decembrie....

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:00

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă

Românii din diaspora sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în noul Legislativ, votarea...

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 20:34

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare...

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 16:15

CSAT: Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral

UPDATE – Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa...

CSAT: Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral