(AUDIO/FOTO) Iaşi: Protestele procurorilor continuă
Publicat de , 27 februarie 2019, 18:01
Peste 20 de procurori ieşeni au protestat astăzi, timp de aproximativ 30 de minute, în faţa sediului celor trei Parchete din Iaşi.
Ei solicită revizuirea prevederilor ordonanţei de urgenţă numărul 7 din acest an şi nu sunt de acord ca Secţia specială de anchetare a magistraţilor să fie în subordinea Ministerului Justiţiei şi să fie scoase de sub tutela procurorului general al României.
Procurorii ieşeni consideră că prin înfiinţarea acestei Secţii şi prin modalitatea ei de subordonare se creează un amestec al politicului în actul de justiţie.
(Constantin Mihai, Radio Iaşi/FOTO Constantin Mihai)