Frederic Chopin: „Mi-am rugat pianul să vă vorbească în locul meu”

Publicat de nicolaetomescu, 16 octombrie 2021, 19:50

Suflet sensibil și nobil, tipic pentru romantism, compozițiile lui Chopin, cu o tonalitate personală, au avut un efect determinant asupra unei jumătăți de secol, asupra stilului interpretativ al concertelor de pian (preferate și astăzi în programele de concerte).

Prin ce alte întâmplări se ajunsese la respectivul fenomen?

În primul rând, a fost cuprins de aburul vieții… Tatăl lui Frederic a părăsit Franța încă din tinerețe și s-a stabilit în Polonia, unde a cunoscut-o pe Justyna Krzyzanowska, cu care s-a căsătorit în 1806. Viitorul compozitor s-a născut în Zelazowa Wola, un sat de lângă Varșovia. După registrul stării civile din biserica satului, s-a născut la data de 22 februarie 1810, dar, potrivit afirmației mamei sale a văzut lumina zilei pe 1 martie. A avut trei surori – Ludwika, Izabela și Emilia – cu care și-a petrecut copilăria fericită. Frederic a fost un copil minune: desena caricaturi, scria poezii – și fără o pregătire formală – cânta la 4 mâini la pian cu sora sa, Ludwika. La vârsta de 6 ani a luat primele lecții de pian de la un profesor local[1]. Improviza cu plăcere, iar la vârsta de 7 ani, în 1817, a realizat prima compoziție[2]. Tânărul compozitor a fost desemnat drept un geniu de presa poloneză. Vestea s-a răspândit cu repeziciune printre melomani și a fost copleșit cu invitații de a concerta în fața publicului. Debutul său concertistic a avut loc la vârsta de 8 ani. De la 11 ani, Frederic a învățat componistica la Conservatorul din Varșovia, nou înființat. La vârsta de 15 ani i-a apărut Rondoul în do-minor opus 1 compus pentru pian. Studiile aprofundate le-a început cu un an mai târziu, în 1826, sub conducerea profesorului J. Elsner. În acest timp – ca de altfel în toată viața lui – a fost un participant pasionat la serate muzicale, concerte și spectacole de operă.

Varșovia însă nu făcea parte din centrele muzicale europene importante. În scurt timp, Chopin a simțit nevoia de a place în străinătate pentru a dezvolta, îmbogăți și aprofunda capacitățile sale muzicale. În 1829, tânărul artist dădea concerte la Viena și avea un succes greu de descris în cuvinte[3]. S-a întors în Varșovia, dar cu intenția fermă de a realiza o carieră internațională[4]. În 2 noiembrie 1830, la 20 de ani, a părăsit Polonia[5]. A petrecut opt luni în Viena și a susținut numai două concerte. Din Viena a pornit spre Paris, capitala artistică europeană a timpului. Pe acest drum a aflat că rușii reprimaseră sângeros răscoala poloneză din noiembrie acel an[6].

Chopin a sosit la Paris în 1831. Capitala franceză i-a devenit a doua patrie, dar compozitorul nu era fericit[7]. În centrul cultural și intelectual al Europei[8], talentul nu era suficient pentru ca cineva să devină renumit[9]. Chopin a dat multe concerte pentru elita societății pariziene, fiind înconjurat de personalități remarcabile[10]. Marea parte a maturității, Chopin a petrecut-o la Paris, deplasându-se ocazional[11]. În 1835, prin intermediul unui compozitor romantic german, mai tânăr cu un an, Mendelssohn, l-a cunoscut pe Robert Schumann, compozitorul de aceeași vârstă, ale cărui elogii au contribuit la răspândirea renumelui său[12] în toată Germania.

Chopin s-a îndrăgostit de George Sand (Aurore Dudevant, scriitoare franceză cu o fire extravagantă, pasionată de oamenii importanți ai epocii/stau mărturie câteva aventuri amoroase cu artiști romantici)… Iarna următoare au petrecut-o la o mănăstire din Mallorca, unde încercau să vindece boala compozitorului; de câțiva ani apăruseră primele semne ale tuberculozei, semne care se accentuau în zilele ploioase. Clima mediteraneană, cât și peisajul minunat, au avut efecte benefice asupra lui Chopin, care acum lucra la noi compoziții[13]. În februarie 1839, perechea s-a întors în Franța, pe moșia din Nohant a lui George Sand[14]. Cu trecerea anilor, starea sănătății s-a agravat tot mai mult[15]. La cererea prietenilor, a hotărât să susțină mai multe concerte în public. Decizia lui i-a creat totuși o stare de neliniște și îngrijorare[16]. Concertul din 26 aprilie 1841 a avut un succes răsunător[17].

Când câștigi ceva, pierzi ceva… Relația dintre Chopin și George Sand a început să se destrame[18]; decepția a agravat starea sănătății compozitorului. Prietenii l-au îndemnat către o nouă apariție în public, pentru a-i abate atenția de la suferințele sale. De această dată, o fostă elevă, Jane Stirling, l-a sprijinit în ameliorarea crizelor nervoase și stărilor dinaintea concertelor. În urma unei invitații, în aprilie 1848, Chopin a plecat în Anglia[19]. Grav bolnav, a concertat la Londra[20]. Îmbunătățirea temporară a stării sănătății sale a făcut posibil să petreacă câteva luni fericite[21] printre prietenii săi. Boala l-a atacat din nou, și de această dată l-a învins. În ultimele zile a fost îngrijit de sora sa, Ludwika.

Chopin a murit, în Paris, la data de 17 octombrie 1849. Înmormântarea s-a desfășurat după un scenariu conceput de el, și printre altele în timpul ceremoniei s-a cântat și Recviemul lui Mozart. A fost înhumat în cimitirul Pere Lachaise, nu departe de mormintele a altor doi compozitori italieni decedați nu cu mult timp înainte: Donizetti și Cherubini. Sicriul lui a fost presărat cu acel pumn de pământ pe care-l adusese din Polonia, și pe care îl păstrase cu grijă pe tot timpul șederii sale în străinătate. Numai după mulți ani[22] i-a fost transportată inima la Varșovia și zidită într-o navă laterală a bisericii Sfânta Cruce.

Muzica lui Chopin, pe lângă virtuozitatea sa, poartă și un mesaj profund contrar altor compozitori care scriau doar pentru etalarea virtuozității instrumentale[23]. Digitația, utilizarea pedalelor și ritmul au făcut tonalitatea pianului mai colorată, i-au mărit expresivitatea[24]. Stilul interpretativ introdus de compozitorul polonez a devenit determinant în cadrul artiștilor instrumentiști în următoarea jumătate de secol. Talentul muzical ieșit din comun al lui Chopin a devansat epoca.

https://youtu.be/ADgMbyXKDds

[1] Care i-a făcut cunoscut repertoriul clasic german, mai ales compozițiile lui Johann Sebastian Bach…

[2] O poloneză…

[3] Pe vienezi i-a uluit noutatea muzicii sale…

[4] Nu s-a lăsat nici de activitatea componistică – în această perioadă s-au născut două concerte pentru pian și orchestră, plus o variațiune pe aria La ci darem da mano din opera Don Giovanni de Mozart. Chopin a compus concertele pentru a-și etala calitățile de orchestrator. Operele au contribuit, deopotrivă, la îmbogățirea tehnicii sale interpretative pianistice…

[5] Luându-și rămas bun de la Varșovia, presimțind că nu se va mai întoarce niciodată în țara natală, a luat cu el un pumn de pământ( într-un vas de argint)… Cu toate că și-a petrecut doar copilăria și tinerețea (timpurie) în Polonia, compozițiile sale sunt pătrunse de o trăire sufletească polonez iar cele mai vesele piese muzicale au o notă de melancolie…

[6] La aflarea veștii, într-o dispoziție disperată, s-a născut studiul Cântec Revoluționar. Conform câtorva surse, tânărul compozitor era în legătură cu mișcarea revoluționară, având drept țel eliberarea Poloniei de sub jugul țarist… Se poate percepe ca o ironie a sorșii evenimentul petrecut în timpul răscoalei împotriva Rusiei. După atentatul din Varșovia, din 19 septembrie 1862, împotriva guvernatorului țarist, generalul Berg, rușii au răscolit palatul familiei Zamoyski, și au aruncat pe fereastră pianul lui Chopin…

[7] La Paris trăiau foarte mulți emigranți polonezi. În anturajul lor, Chopin a intrat în cercul oamenilor bogați și influenți. În schimb, a rămas sărac. În prima perioadă își asigura subzistența din lecții de pian – serviciile sale fiind solicitate mai mult de polonezi. Însă după ce a concertat la o serată muzicală a bogatei familii Rothschild, a devenit cel mai căutat profesor de pian din capitala Franței. Pentru câte o lecție de pian, elevii trebuiau să plătească sume considerabile; în scurt timp, Chopin n-a mai suferit de lipsuri. În scrisorile adresate familiei, se laudă cu faptul că înaintea lui s-au deschis cele mai renumite saloane, unde se bucură de anturajul aristocraților, al miniștrilor și al deputaților…

[8] Dintre prozatori, trăiau aici Honore de Balzac, Victor Hugo, Stendhal, George Sand; dintre poeți, Alfred de Musset, Alfred Victor de Vigny și Heinrich Heine; dintre compozitori – Hector Berlioz, Felix Mendelssohn și Giacomo Rossini; foarte mulți pictori în frunte cu Eugene Delacroix…

[9] Trebuia să participi în viața de societate, concentrată în saloane. Diferitele întruniri reuneau, deseori, concerte pentru un publi redus numeric dar foarte select. Notabilitățile își permiteau ca saloanele lor să devină adevărate săli de concerte. Spre exemplu, fabricantul de piane Pleyel a construit în sala sa de oaspeți o scenă înconjurată de perdele groase de catifea…

[10] A fost favoritul răsfățat al saloanelor aristocrației, dar nimeni nu a intuit în el omul care suferea enorm din cauza destinului nemilos al patriei sale.Adevărat, nu și-a întrerupt activitatea componistică; în această perioadă a elaborat mai multe compoziții solistice pentru pian. Însă cariera sa ca interpretativă nu a avut o evoluție plină de succese. Nici temperamentul și nici starea sănătății lui Chopin nu erau potrivite pentru a duce viața plină de surmenaj. Intensitatea sunetelor nu era suficient de mare pentru a umple complet o sală impozantă. În plus, înaintea fiecărui concert avea un trac uriaș…

[11] În 1835, a vizitat Dresda și s-a îndrăgosti de tânăra Maria Wodzinsla (16 ani), cu care a vrut să se căsătorească; părinții Mariei s-au împotrivit acestui mariaj, idila s-a terminat fulgurant…

[12] Variațiunile compuse de Chopin pe tema ariei La ci darem au fost salutate de compozitorul german cu următoarele cuvinte: Domnilor, jos pălăria. Iată un geniu…

[13] A compus 24 de preludii, balada în fa-major, polonezele în la-major și în do-minor, și mai multe mazurci…

[14] De atunci și până în 1846 și-au petrecut verile la Nohant. Pe timp de iarnă se întorceau la Paris, unde compozitorul închiria o locuință separată. Când nu era ocupat cu lecții de pian sau cu activitatea sa componistică, Chopin își petrecea timpul împreună cu George Sand și cu copiii acesteia, Solange și Maurice…

[15] La înălțimea lui apreciabilă avea doar 50 de kilograme, cu ceva mai mult decât Solange la 12 ani ai săi…

[16] Marie d’Agonet, iubita lui Franz Liszt, a remarcat că Chopin își schimbă părerile în mod continuu. La el un singur lucru e constant: tusea…

[17] Criticile erau înflăcărate, suma încasată, uriașă. După această apariție, Chopin a mai concertat în public o singură dată. În același an, Liszt remarca: compozitorul polonez are un renume atât de strălucit, încât vizibil se află deasupra oricărei critici…

[18] Pe măsură ce creșteau copiii scriitoarei, certurile dintre ei au devenit tot mai dure. Sand scria un roman a cărui eroină se distrugea din cauza scenelor de gelozie ale iubitului său grav bolnav. Concluzia era foarte clară: scriitoarea se săturase de Chopin. Legătura lor s-a terminat în 1847, după un scandal furtunos…

[19] În scrisorile sale, Chopin se plângea că nu are aer și că are impresia că imediat își dă duhul. Stirling, care voia să-i devină soție, îl enerva tot mai mult. Invocând efectele dăunătoare ale climei britanice asupra sănătății sale, Chopin s-a întors la Paris în noiembrie 1848…

[20] S-a angajat, totodată, pentru Edinburgh (în Scoția), chiar după o călătorie de 12 ore cu trenul…

[21] I-a revenit și dispoziția creativă (care îl părăsise după desparțirea de George Sand); a compus două mazurci, care au apărut numai după moartea sa…

[22] Monumentul de pe mormântul lui Chopin a fost executat de ginerele lui George Sand, soțul Solangei. În satul său natal, Zelazowa Wola, au fost ridicate două monunmente în amintirea lui, unul în 1894, celălalt în 1968. În 1948, casa natală a lui Chopin a fost transformată în muzeu. În amintirea marelui compozitor polonez s-au fondat mai multe societăți muzicale care îi poartă numele; începând din 1927 la Varșovia, din cinci în cinci ani se organizează Concursul Internațional de Pian Chopin…

[23] Contemporanii săi apreciau rafinamentul și nuanța compozițiilor sale, dar nu au remarcat faptul că limbajul muzical al lui Chopin era absolut nou și în întregime polonez. Cu toată factura clasică a lui Chopin, și el încerca să facă muzica mai variată. Utiliza adesea așa-zisa tehnică rubato, care consta dintr-o abatere fină de ritm – încetinind anumite măsuri și accelerând altele – astfel încât tempoul de bază al piesei muzicale nu se schimbă. În interpretarea compozițiilor sale, Chopin își permitea o anumită libertate – fiecare compoziție nu era niciodată interpretată la fel – o consecință a spontaneității muzicii sale, compozițiile luând, deseori, naștere din improvizații. Oricum, Chopin compunea încet și atent. Față de impovizațiile fluente, activitatea componistică era un proces obositor, în timpul căruia autorul își schimba câte o frază de nenumărate ori. Un martor a povestit că dacă era nemulțumit de rezultatele muncii sale, compozitorul se enerva la culme și se comporta ca un nebun…

[24] Chopin a compus aproape numai piese pentru pian (are două concerte pentu pian și orchestră cu instrumentație făcută de el: concertele pentru pian și orchestră în fa minor și mi minor). Opera cuprinde, printre altele, 2 fantezii muzicale, 27 de studii, 26 de preludii, 17 poloneze, 58 de mazurci, 17 valsuri, 21 de nocturne, 4 balade, 4 scherzouri, 4 improntu-uri. Mazurcile, valsurile și polonezele compuse încă în Polonia sunt de fapt dansuri stilizate. Mazurcile sunt lirice și intime, iar valsurile sunt compoziții sclipitare destinate saloanelor. Nu este greu de observat inspirația lor patriotică în unele piese compuse în străinătate. Chopin a compus ambele concerte pentru pian și orchestră înainte de a pleca în străinătate; sentimental, amândouă se leagă de răscoala din noiembrie 1830 desfășurată în Polonia cotropită…