Ecaterina Andronescu: Examenele de capacitate şi de bacalaureat vor rămâne neschimbate în acest an şcolar
Publicat de gabrielarotaru, 1 martie 2019, 07:56
Examenele de capacitate şi de bacalaureat vor rămâne neschimbate în acest an şcolar, chiar dacă Legea educaţiei va fi modificată, a anunţat, ieri, la Bistriţa, ministrul Ecaterina Andronescu. Ea a spus că nu pot fi făcute corecţii legislative în timpul derulării anului de învăţământ.
Ecaterina Andronescu: Examenele se finalizează, aşa cum au fost anunţate, la începutul anului. Nu ne putem permite şi nu ne permite nici legea să schimbăm regulile jocului în timpul jocului. Ca urmare, aş vrea să fie toţi părinţii şi copiii lor informaţi că acele examene de evaluare sau de bacalaureat, care au fost anunţate la începutul anului şcolar, aşa se vor desfăşura anul acesta. Sigur că intenţionăm modificări. Vom vorbi mai mult în momentul în care vom avea legea trecută prin Parlament.
Ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, a mai spus că bacalaureatul diferenţiat după dificultate ar putea fi introdus de la anul pentru elevii care termină licee tehnologice. Pe de altă parte, ea a adăugat că Guvernul ia în considerare solicitarea sindicatelor de a acorda sporul de suprasolicitare neuropsihică şi personalului nedidactic şi auxiliar. (Rador/ FOTO rtv.net)