Ascultă Radio România Iași Live

CSM discută proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 7/2019

Publicat de Andreea Drilea, 5 martie 2019, 07:02

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii discută marţi proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică unele prevederi ale OUG 7/2019.

Potrivit ordinii de zi publicată pe pagina de internet a instituţiei, Plenul dezbate ‘proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei’.

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică unele prevederi ale OUG 7/2019.

Potrivit preambulului proiectului, modificările sunt necesare ca urmare a reacţiilor ‘negative în ceea ce priveşte anumite soluţii legislative’ cuprinse în OUG 7/2019 şi ‘constatând că în prezent aceste nemulţumiri ale unor membri ai corpului magistraţilor afectează funcţionarea optimă a instanţelor judecătoreşti şi a Parchetelor de pe lângă acestea şi generează pericolul de dezbinare a societăţii’.

MJ constată că reacţiile negative în ceea ce priveşte anumite soluţii legislative cuprinse în acest act normativ vin în principal din partea reprezentanţilor instituţiilor sistemului judiciar – Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public, precum şi ale asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.

‘Aceste reacţii au vizat în mod deosebit intervenţia operată în materia delegării procurorilor în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea în funcţie se face de Preşedintele României, (…) modificarea legislativă care a dat judecătorilor posibilitatea de a candida şi a fi numiţi în cele mai înalte funcţii de conducere din cadrul Parchetelor, în acest din urmă caz reclamându-se o afectare a statutului şi a independenţei judecătorilor’, se arată în proiectul de modificare a OUG 7/2019.

MJ propune revenirea la soluţia legislativă anterioară intrării în vigoare a OUG 7/2019, în materia salarizării specialiştilor IT din sistemul judiciar, astfel cum aceasta era cuprinsă în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, soluţie care asigură totodată şi un regim uniform de salarizare a acestora.

‘Alineatul (1) al articolului 54 se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţii acestuia, precum şi procurorii şefi de secţii ai acestor Parchete sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată’, se mai arată în proiect.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, pe 28 februarie, că a fost elaborată o nouă ordonanţă de urgenţă, care va abroga mai multe prevederi din OUG 7/2019 care fac obiectul protestului magistraţilor.

Pe 19 februarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică legile justiţiei şi care interzice delegările în funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public.

(Agerpres/FOTO arhivă universuljuridic.ro)

Etichete:
Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 08:22

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate...

Patiserii vor ‘coace’ mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale; 30% din producţie pleacă la export
Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 07:21

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi

Elevii ar putea primi astăzi doar o parte din bursele şcolare aferente lunii trecute, nu sumele întregi. Şcolile din mai multe judeţe nu au...

Bursele şcolare ar urma să fie plătite parţial către elevi
Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:54

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului stabilit de Ministerul...

Elevii intră, de astăzi, după finalizarea orelor, în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale
Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:41

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a primit aviz negativ din partea...

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraţilor a primit aviz negativ din partea CSM
Naţional joi, 17 aprilie 2025, 06:39

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor la acordarea...

FPIOR transmite un ghid de informare privind acordarea voucherelor de vacanţă pe card
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:02

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Aproape 84 000 de carduri educaţionale au fost încărcate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 500 de lei, reprezentând...

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:20

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE

Guvernul va adopta, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în...

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care modifică legislaţia din domeniul pensiilor private, în încercarea de a alinia sistemul la standardele OCDE
Naţional miercuri, 16 aprilie 2025, 06:30

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României. Pentru ca...

Şedinţa de guvern – Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României, pe agendă