Rusia a testat cu succes o versiune grea a noii rachete de tip Angara
Publicat de Andreea Drilea, 23 decembrie 2014, 16:48
Rusia a efectuat marţi cu succes un test de lansare a versiunii grele a rachetei de nouă generaţie de tip Angara, pe care Moscova mizează pentru a-şi relansa industria spaţială, strategică, şi a-şi consolida capacităţile de Apărare.
Lansarea modelului Angara A5, supervizată de către preşedintele rus Vladimir Putin printr-o videoconferinţă, a avut loc la baza de la Pleseţk, în nordul Rusiei, la ora 5.57 GMT (7.55, ora României), a anunţat Ministerul Apărării într-un comunicat.
Versiunea uşoară a rachetei de tip Angara a fost lansată prima dată în iulie, la puţin timp după un prim test eşuat la sfârşitul lui iunie. Ea este prezentată ca fiind prima creată de Rusia după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice şi urmează să înlocuiască lansatorul de tip Proton, afectat de eşecuri în ultimii ani.
Modelul greu lansat marţi cântăreşte 773 de tone şi are o capacitate de 24 de tone. În septembrie, Guvernul şi-a dat acordul pentru o versiune ultra-grea.
Putin a salutat, prin videoconferinţă, un „eveniment foarte important” atât pentru industria spaţială, cât şi pentru Rusia, subliniind că racheta de tip Angara A5 ar putea transporta în spaţiu sateliţi de vârf, atât civili cât şi militari.
„Ele sunt destinate sistemelor de prevenţie antirachetă, informaţiilor, navigării, telecomunicaţiilor şi transmisiunilor. Consolidăm, astfel, în mod serios, securitatea Rusiei”, a subliniat el.
Catalogată de premierul rus Dmitri Medvedev drept o rachetă de o „importanţă strategică”, Angara urmează să permită Moscovei să-şi reducă dependenţa faţă de cosmodromul de la Baikonur, în Kazahstan, atât pentru lansări comerciale, cât şi militare.
Angara utilizează o tehnologie mai „curată”, deoarece este propulasată de un amestec de kerosen şi oxigen lichid, mai puţin poluant decât carburantul toxic folosit de lansatoarele de tip Proton.
Programul spaţial rusesc este celebru pentru trimiterea primului om în spaţiu, în 1964, considerat o mândrie naţională.
Dar Rusia, ale cărei lansatoare de tip Soyouz asigură transportul echipajelor la Staţia Spaţială Internaţională, s-a confruntat cu o serie de probleme în ultimii ani, în domeniul spaţial. (mediafax.ro/FOTO science.hotnews.ro)