15 martie, fila de calendar

Publicat de nicolaetomescu, 14 martie 2020, 20:30

• 1412: A fost încheiat acordul secret de la Lublau între Polonia şi Ungaria, care reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. La domnia Moldovei în acea perioadă se afla Alexandru cel Bun, domn paşnic şi bun gospodar, vasal credincios al regelul Poloniei – Vladislav Iagiello. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru cel Bun şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon apărîndu-i de turci pe Poloni, fără să ştie de existenţa acordului de la Lublau.

• 1812: S-a născut vorniceasa Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru.

Fiica şătrarului Ioan Isăcescu, soţia vornicului Tudorache Burada (1800-1866) şi mama lui Teodor T. Burada (1839-1923), etnograf şi istoric al teatrului, Maria Burada s-a născut în Iaşi, pe 15 martie 1812. A primit o educaţie aleasă în familie. A ajuns să cunoască bine şi să vorbească limbile greacă, franceză şi rusă. În 1830 se căsătoreşte cu Tudoracha Burada. În casa familiei, a fost locul de întâlnire al marilor artişti ai scenei ieşene, aici au circulat ideile de înălţător patriotism în praful istoricelor momente din 1848 şi 1859, aici au răsunat pentru prima oară în Moldova inspiratele pagini din muzica lui Haydn, Beethoven, Schumann, alături de primele prelucrări de doine şi cântece populare, romanţe, fantezii şi potpuriuri româneşti ale Elenei Asachi,  ale lui Alexandru Flechtenmacher şi Francisc Caudella. Fără îndoială că atmosfera artistică din casa familiei Burada nu poate fi concepută fără preţioasa contribuţie a Mariei Burada. Femeie cultă, cu alese calităţi artistice, având preocupări literare şi muzicale, Maria Burada a împrumutat copiilor ei dragostea pentru arta clasică universală. Ea a fost cea dintâi care a îmbogăţit literatura dramatică românească cu traducerea dramei „Clopotarul de la Sf. Pavel”, de J. Bouchardy (1847), reprezentată pe scena teatrului din Iaşi la 15 martie 1848. Femeie energică, dornică de progres, a deschis şi a condus cu pricepere un pension de nobile demoazele la Iaşi (1831), cel dinţii ţinut de un român în ţara noastră. Pe cheltuială proprie, familia Burada a deschis şi o şcoală elementară pentru copiii din Sărărie şi pentru copiii ţiganilor robi la boieri. Maria Burada a trecut la cela veşnice, în urmă cu 125 de ani, la 11 februarie 1886, şi a fost înmormântată la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. 

• 1831: S-a născut Pantazi Ghica, prozator, dramaturg şi publicist. Secretar particular al lui Nicolae Bălcescu, s-a numărat printre comisarii pentru propagandă ai Revoluţiei de la 1848-1849; frate cu prozatorul Ion Ghica.

Învaţă, ca şi fratele său mai mare, Ion Ghica, la Colegiul „Sf. Sava”, fiind apoi (1846) trimis la Paris. Boem, iubitor de petreceri şi mare amator de aventuri galante, Ghica îşi neglijează studiile. De la Nicolae Bălcescu, al cărui secretar particular devine, prinde însă gust pentru studiul istoriei şi, în 1847, se angajează secretar al „Magazinului istoric pentru Dacia”. În 1848, în zilele revoluţiei, se agită în calitate de comisar pentru propagandă în judeţele Prahova şi Buzău. Arestat, după punerea în libertate ia drumul Parisului, apoi voiajează la Constantinopol, unde se afla Ion Ghica, reîntorcându-se după aceea în capitala Franţei. Intenţiona să-şi ia licenţa juridică, dar se răzgândeşte şi în 1853 revine în ţară. Va lua parte la războiul din Crimeea ca locotenent într-un corp din garda imperială franceză, fiind avansat căpitan şi decorat. Ghica, care pregătea un dicţionar general de drept, are şi o bună înzestrare pentru barou. E numit procuror supleant la Tribunalul de Dâmboviţa, iar în 1856 prezident. Avocatura şi politica – ajunge deputat liberal – îl absorb şi gazetarul face o mare risipă de elocinţă, preocupându-se, în nenumărate articole, de tot felul de aspecte. Cere solemn respectarea legilor şi drepturilor, perorează contra absolutismului, injustiţiei, corupţiei, vorbeşte cu căldură despre unire, exaltă progresul social. Cariera sa juridică, între timp, continuă. În 1859 ajunsese asesor pe lângă Ministerul Justiţiei; a mai funcţionat ca „şef de divizie” în Ministerul de Externe. Inspector al monumentelor istorice în 1861, în anul următor e întărit avocat al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar în 1866 devine prefect de Buzău. Cel care fusese, după expresia lui Al. Macedonski, „regele boemei române”, îşi pierde treptat, spre bătrâneţe, voioşia şi nepăsarea, lăsându-se adesea pradă melancoliei şi suvenirurilor lui bogate. Este ceva ingrat în existenţa trepidantă a lui Ghica. Vestita-i cocoaşă a fost subiect de batjocură, nu numai în ziarele umoristice ale vremii, dar până şi sub pana lui M. Eminescu, I.L. Caragiale, A.I. Odobescu. Se manifesta, poate, iritant, avea agresivităţi, provoca, scandaliza. Era însă un om fin, cu o considerabilă cultură. A scris enorm: articole politice, studii juridice, cronici literare, teatrale, muzicale, cronici mondene, susţinea un spiritual şi incisiv Curier al Bucureştilor (în „Românul”, „Telegraful”), discuta cu aceeaşi dezinvoltură despre libertatea presei, învăţământul public, dreptul public ori cu privire la chestiunile ortografice controversate. A semnat şi Tapazin, Ghaki, G. Paisiu, Paisiu Gâscă.

• 1876, 15/27: A apărut, la Bucureşti, „Timpul” (1876-1884, 1889-1900 şi 1919-1922), ziarul Partidului Conservator; printre redactori: Mihai Eminescu, Ioan Slavici şi I.L.Caragiale.

• 1915: S-a născut (la Râşcani/Bălţi, astăzi în Republica Moldova) Nicolae Botnariuc, zoolog şi biolog. Autor a peste 150 de lucrări; a condus colectivul de elaborare a lucrării „Fauna României”, ca şi prima expediţie românească transafricană (1970-1971); membru titular al Academiei Române (din 1990).

• 1919: A murit Oprea Demetrescu, compozitor, dirijor. A editat prima revistă muzicală în limba română.

Oprea Demetrescu este unul dintre ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Anton Pann care şi-a facut ucenicia în tipografia acestuia. Acesta urmează linia lui Macarie şi Anton Pann, dar selectează cântările mai simple, adică mai uşor de executat, iar la cele întinse intervine, de la caz, la caz, şi mai modifică, prescurtează, aranjeaza etc. Nu a tiparit decât două lucrări de muzică bisericească: Principii elementare ale muzicii bisericeşti şi Antologia musico-eclesiastică.

• 1940: A murit Nae (Nicolae) Ionescu, logician, filosof şi publicist. Este unul dintre principalii reprezentanţi ai “trăirismului”, curent de gândire filosofică românească interbelică.

„Viaţa şi iubirea pot creşte doar din inimă” (Nae Ionescu)

• 1942: A murit Vasile Demetrius (pseudonimul lui Vasile Dumitrescu), prozator, poet şi traducător; tatăl scriitoarei Lucia Demetrius.

Demetrius a început şcoala la Bucureşti, unde a fost înmatriculat cu numele de familie Dumitrescu. Starea materială precară a părinţilor l-a împiedicat să urmeze mai mult de patru clase primare şi l-a silit să practice felurite îndeletniciri: ajutor de librar, muncitor la o ţesătorie, la o fabrică de zahăr, corector de ziar, învăţător suplinitor, administrator de moşie, funcţionar la Ministerul Domeniilor. Căsătorit cu Antigona Rabinovici, a avut o fiică, Lucia Demetrius, scriitoare. A debutat cu versuri, în 1898, la „Adevărul”, semnând V. Demetrius, nume pe care îl va adopta de acum înainte. Împreună cu Tudor Arghezi, scoate, în 1904, publicaţia „Linia dreaptă”, iar din 1923 conduce colecţia „Biblioteca pentru toţi”. Versurile lui Demetrius au fost strânse într-un prim volum în 1901. Au urmat Trepte rupte(1906), Sonete (1914), Canarul mizantropului (1916), Fecioarele (1925) şi Cocorii (1942). Demetrius a fost şi un prozator prolific. Nuvelist spornic, a început cu volumul Puterea farmecelor şi alte nuvele (1913). Cântăreaţa (1916) este o carte care a obţinut un premiu academic. Şcoala profesională „Arhiereul Gherasim” (1916), Dragoste neîmpărtăşită (1919), Strigoiul (1920), Pentru părerea lumii (1921), Vagabondul (1922), Norocul cucoanei Frosa(1926) cuprind numeroase alte nuvele.

• 1951: S-a născut Viorela Filip, interpretă de muzică uşoară, textieră şi compozitoare. 

• 1954: Debutează programele emise de Studioul teritorial Cluj al Radiodifuziunii Române. Între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist. Din 22 decembrie 1989 Radio Cluj îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă.

• 1956: România stabileşte relaţii diplomatice, la nivel de legaţie, cu Birmania.

• 1964, 15/17: A murit scriitorul Alexandru Osvald Teodoreanu (Păstorel).

Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului preţuirea unor critici prestigioşi, precum Paul Zarifopol. Activitatea literară a continuat însă mai mult intermitent. În anii ’30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai şi Vin şi apă, trei cărţi de proză: Mici satisfacţii, Un porc de câne şi Bercu Leibovici şi două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie şi otravă. Poeziile apar în volumulCaiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de aur, pus în scenă la Naţionalul bucureştean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 şi 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000. Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat şi oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziţia spirituală faţă de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decat spirituale, nu îi aparţin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului. 

• 1966: Se constituie, la Bucureşti, Asociaţia Română de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI).

• 1986: A murit actorul Alexandru Giugaru.

Alexandru Giugaru s-a născut pe 23 iunie 1897, în Huşi. Pentru activitatea sa, în anul 1964 a obţinut titlul de Artist Emerit şi Premiul de Stat. A încetat din viaţă la data de 15 martie 1986. Astăzi, Casa de cultură din Huşi îi poartă numele.

• În fiecare de an, sărbătorirea, de către comunitatea maghiară, a zilei de 15 Martie, genera anumite discuţii în spaţiul public din România. Reprezentanţii maghiarilor ţineau să evoce trecutul, cu cât mai mult fast, în timp ce o parte dintre politicieni/politicianişti (n.n. – și o parte dintre locuitorii Transilvaniei, ai statului unitar) considerau manifestările legate de 15 Martie o jignire adusă naţiunii române.

(înregistrări audio: Nicolae Tomescu)

De fapt, este vorba de data declanşării revoluţiei paşoptiste maghiare. În acea zi – când vestea izbucnirii revoluţiei din Viena a ajuns la Pesta (oraşele Buda şi Pesta nu erau unite) – tinerii revoluţionari s-au adunat la cafeneaua „Pilvax”, au redactat manifestul care conţinea cele 12 revendicări, după care s-au dus la mai multe universităţi, de unde lumea s-a alăturat mişcării şi totul a continuat cu o mare adunare populară în piaţa Muzeului, unde Petőfi Sándor – figura emblematică a revoluţiei – a recitat poezia Nemzeti dal (Cântec naţional). Revoluţia maghiară din 1848 a avut şi o componentă naţională importantă şi face parte din mitologia vecinilor noştri/iată de ce este considerată ca fiind sărbătoarea tuturor maghiarilor, indiferent dacă trăiesc sau nu pe teritoriul Ungariei. Dar legislaţia nu statuează acest lucru, invocat foarte des de toţi politicienii/politicianiştii din Ungaria. Constituţia Ungariei, în articolul J alin. 1, defineşte 15 Martie ca sărbătoare naţională, dar nu şi ca sărbătoare de stat (aceasta din urmă este 20 August, ziua fondării statului maghiar).

În România, serbarea zilei de 15 Martie nu a fost interzisă niciodată în mod explicit, dar nivelul de toleranţă a guvernelor faţă de manifestările comunităţii maghiare au fost diferite (ani de zile, la Salonta, în preajma statuii lui Kossuth Lajos apărea un miliţian „ca nu cumva să îi vină cuiva ideea să depună o coroană de flori”). În primii ani de după 1990, sărbătorirea zilei de 15 Martie a fost însoţită de tensiuni, chiar de violenţe între români şi maghiari /Vezi și (AUDIO) 19-20 martie 1990. Târgu Mureş. 25 de ani de la conflictele interetnice/. În Parlament partidele naţionaliste ţineau discursuri despre presupusul/posibilul caracter antiromânesc al acestui moment din istoria maghiarilor. În general, erau amintite două argumente pentru această teză: masacrarea a 40.000 (câteodată 60.000) de români de către revoluţionarii maghiari şi faptul că printre revendicările paşoptiştilor figura şi unirea Ardealului cu Ungaria. Reprezentanţii UDMR (organizată pe principii etnice) contestau, vehement, aceste acuzaţii şi puneau accent pe momentele în care revoluţionarii români şi maghiari au luptat împreună şi spuneau că, deşi au existat excese din ambele părţi, dimensiunea acestora era mult mai mică şi, oricum, nu aveau legătură cu scopurile revoluţiei şi momentul ei de declanşare/trebuie menţionat că şi naţionaliştii români s-au manifestat excesiv în această zi.

Cu toate problemele prezentate mai sus, sărbătorirea zilei de 15 Martie în România a devenit un lucru acceptat de către autorităţile române, mai mult, începând din 1996, în fiecare an, preşedintele şi/sau prim-ministrul ţării au salutat serbările din România ale comunităţii maghiare (cu excepţia lui Klaus Iohannis). La manifestările din Ardeal participă, de obicei, şi oficialităţi din Ungaria. Deputatul UDMR Kulcsár Terza József a dorit să legifereze această „practică”, declarând că depune „o iniţiativă legislativă pentru ca 15 Martie să devină sărbătoare naţională şi zi liberă în România”

• 1991: A luat fiinţă Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu” cu scopul de a onora memoria marelui diplomat român, de a stimula şi întreţine interesul pentru viaţă şi activitatea diplomatică a lui Nicolae Titulescu. La 15 martie 1991, în Aula Academiei Române, după un simpozion internaţional dedicat lui Nicolae Titulescu, eminente personalităţi politice, diplomatice şi ştiinţifice din zece ţări ale continentului nostru, au iniţiat şi subscris constituirea Fundaţiei Europene Titulescu.

• 2007: A murit (la Paris, unde se stabilise) pictorul Ion Nicodim.

EVENIMENTE EXTERNE

Ziua mondială a drepturilor consumatorilor; stabilită, în 1985, printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, intitulată Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor. În România este marcată din 1991. În august 1992 a fost adoptată Legea de bază în domeniul protecţiei consumatorilor prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992). Momentul naşterii mişcării mondiale privind protecţia consumatorilor îl reprezintă, de fapt, data de 15 martie 1962, când John Fitzgerald Kennedy, preşedintele Statelor Unite ale Americii, a rostit în Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor. 

• Începutul Revoluţiei din 1848-1849 în Ungaria (împotriva dominaţiei habsburgice). Sărbătoare naţională.

• 1830: S-a născut scriitorul german Paul von Heyse. A adus contribuţii majore în evoluţia nuvelei; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură/1910.

Heyse, născut în anul 1830 la Berlin, a fost fiul lui Julie (n. Salomon), din familia Felix Mendelssohn şi a profesorului universitar Karl Wilhelm Ludwig Heyse. Heyse s-a format într-un climat intelectual în care cultul pentru antichitate se îmbină cu admiraţia faţă de clasicismul german. După încheierea studiilor universitare la Berlin şi Bonn (1848), unde audiase cursurile renumitului profesor Diez şi-şi dăduse doctoratul cu o teză despre aspectele poeziei provensale, este introdus în cercul literar berlinez „Tunnel über der Spree” (Tunelul peste Spree) şi se împrieteneşte cu poetul Emanuel Geibel. În aceeaşi perioadă ia contact cu Jakob Burckhardt (1818 – 1897), a cărui viziune despre Renaştere îi influenţează hotărâtor concepţia despre artă. Din timpul primei sale călătorii în Italia (1852-1853) datează şi relaţiile de strânsă amiciţie cu pictorul Arnold Böcklin. Debutează cu lucrări dramatice, versuri şi povestiri. În anul 1854 se stabileşte în capitala Bavariei, frecventează cenaclul literar „Die Münchner Schule”, în cadrul căreia se practică un gen de neoclasicism: promovarea cultului frumosului, aprecierea formei poetice realizate, a farmecului estetic al unui creaţii închegate sub raport arhitectonic – reacţie cu precădere subiectivă faţă de eşecul revoluţiei de la 1848 – corespundeau concepţiilor tânărului scriitor. O nestăpânită plăcere de a fabula l-a determinat să scrie, dar forţa generatoare a operei sale este ochiul de artist însetat de culori şi forme. Asemenea sculptorului, Heyse îşi conturează personajele distanţându-se spaţial de ele. Imaginaţia sa operează cu situaţii pitoreşti, ele sunt punctul său de plecare. Nefiind conceput liric, orice moment psihologic se oglindeşte în mimică, prinde viaţă într-un gest. Cel care combătuse teoria lui Nietzsche despre supraom, cunoaşte din plin succesul :conferirea în 1910 a Premiului Nobel pentru literatură încununa o prolifică activitate literară, apreciată şi dincolo de graniţele Germaniei.

• 1842: A murit compozitorul italian Luigi Cherubini.

A compus operele: Lodoïska (1791), Eliza (1794), Acagiul (1800), Medeea (1797), Anacreon (1803). A mai scris cantate, simfonii, cvartete de coarde, sonate pentru pian. Este autorul unui curs de contrapunct şi de fugă şi al unei metode de canto.

• 1936: A murit lingvistul german Hariton (Heyman) Tiktin. Preocupat de limba română, a trăit o perioadă la Iaşi. A realizat o serie de lucrări de lingvistică românească (Studii de filologie românească, Gramatică română, Manual elementar de limbă română) şi de lexicografie (Dicţionar româno-german); membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (n. 1850).

Hariton ( Heyman) Tiktin s-a născut la 9 august 1850, într-o familie de rabini din mai multe generaţii, la Breslau ( azi, Wroclaw). La vârsta de 19 ani s-a stabilit la Iaşi, unde a început să studieze cu asiduitate limba şi cultura română, constatând lipsa unei gramatici elaborate şi a unui dicţionar etimologic. Din 1879 a început să publice la diverse reviste româneşti, iar în 1887 a semnat un articol în „Convorbiri literare”, intitulat Un fenomen morfologic. A claborat la publicaţia de specialitate filologică a lui Grigore Tocilescu, la „Arhiva Societăţii Ştiinţifice şi Literare” din Iaşi, etc. În 1884 obţinuse titlul de doctor în filosofie la Universitatea din Leipzig, cu o temă despre filologia română. Se bucura de atenţie atât în Germania, cât şi în România. În 1889 se număra printre fondatorii Societăţii Ştiinţifice din Iaşi, alături de Gr. Cobâlcescu, Xenopol, Vasile Burlă, C. Meissner, Al. Grigore Şuţu, ş.a. A devenit redactor pentru literatură şi lingvistică la revista „Arhiva”, organ al noii societăţi ştiinţifice. Prin studiul Călăuza ortografică, Tiktin a fost un apărător al fonetismului în evoluţia limbii române. În anii 1893-1894, Tiktin a elaborat Gramatica română pentru învăţământul secundar ( două volume, 438 de pagini). Lipsit de drepturi cetăţeneşti, cum erau aproape toţi evreii din România, savantului nu i s-au oferit posturi în învăţământul public. În schimb conferinţele pentru care era solicitat de Universitatea din Iaşi s-au bucurat de un constant succes. Abia în 1895 i se oferă o catedră de latină şi germană la Liceul Naţional din Iaşi. Tiktin se convertise la creştinism. Printre elevii săi s-au numărat Mihail Sadoveanu, Alfons Heroveanu, Rudolf Şuţu, Enric Furtună. În acelaşi an a iniţiat elaborarea pe o durată de două decenii a Dicţionarului German-Român. Dicţionarul nu a fost finalizat. Dezamăgit de refuzurile reptate de a i se acorda o şansă pentru cariera universitară, Tiktin părăseşte România şi se stabileşte la Berlin, unde primeşte o catedră de limba şi literatura română la Seminarul Oriental de pe lângă Universitatea de Litere şi Filosofie. În 1919 a fost propus pentru a deveni membru al Academiei Române, dar Sextil Puşcariu se opune categoric declarând că evreii „strică” limba ţării. Moses Gaster părăsise de mult ţara, din motive politice. I se acordă, totuşi, un titlu onorific, iar în 1926, la intervenţia acad. Ioan Bianu, i se acordă Premiul Heliade-Rădulescu pentru Dicţionarul German-Român. A murit la 15 martie 1936 în capitala celui de la III-lea Reich, marginalizat ca oricare evreu din Germania lui Hitler. 

• 1947: A murit Jean-Richard Bloch, eseist, romancier şi autor dramatic francez. 

• 1956: A avut loc prima reprezentaţie a operetei My Fair Lady de Frederick Lowe, la „Mark Hellinger Theatre” din New York; libretul, după piesa Pygmalion de Bernard Shaw, este semnat de Alan Jay Lerner.

• 1962: A murit fizicianul american Arthur Holly Compton. A adus ontribuţii la studiul razelor X. Este laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe 1927, împreună cu fizicianul englez Charles T. R. Wilson.

• 1981: A murit regizorul francez de film René Clair.

• 2004: A murit John Pople, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pe anul 1998.