Pădurile și fondul forestier în ansamblu dețin un multiplu și complex rol în cadrul economiei naționale. Valerian Solovăstru, director tehnic al Direcţiei Silvice Suceava, invitat în Matinal.
Publicat de mihaipohoata, 18 martie 2019, 10:10 / actualizat: 18 martie 2019, 16:07
Pădurile și fondul forestier în ansamblu dețin un multiplu și complex rol în cadrul economiei naționale.
Primul argument este legat de furnizarea lemnului necesar pentru cele mai diverse utilizări industriale și gospodărești, precum și o serie de produse foarte variate ( fructe de pădure, ciuperci comestibile, miere de albine, plante medicinale, unele plante furajere, nuiele pentru împletituri etc.).
De asemenea, pădurile sunt populate cu vânat, obiect de vânătoare sportivă, recreativă, iar în apele din pădurile de munte trăiește păstrăvul, mult râvnit de numeroși pescari amatori.
Nu trebuie să omitem un alt aspect de o mare importanță și anume că pădurile au un imens rol social și de protecție iar foloasele aduse, din acest punct de vedere, sunt incalculabile în prezent, însă își pun amprenta asupra întregii activități cotidiene, având rezonanțe în cele mai diverse domenii de activitate.
Martie este decretată luna campaniilor de împădurire la nivel național iar 21 martie are un statut special și anume Ziua Internațională a Pădurii.
Pentru că Direcția Silvică Suceava administrează peste 260 de mii de hectare de pădur, fiind cea mai mare suprafață din județele Moldovei, vom avea detalii despre starea fondului forestier și cum este protejat împotriva tăierilor ilegale, din partea d-l Valerian Solovăstru – director tehnic în cadrul Direcției Silvice Suceava, azi luni, 18 martie 2019, în intervalul orar 9:10-9:20, din Matinalul ”Bună dimineața” – remediul garantat împotriva somnolenței începutului de zi, pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată de Mihai Florin Pohoață.