In Memoriam Leonida Maniu

Publicat de nicolaetomescu, 19 martie 2019, 13:04

Scriitorul Leonida Maniu, născut la 2 mai 1939, în satul Pricaz, comuna Turdaş-judeţul Hunedoara[1], s-a stins din viață joi 14 martie 2019 (a fost înmormântat, sâmbătă 16 martie 2019, în Cimitirul „Sfinţii Petru si Pavel”-Iaşi).

Leonida Maniu debutase  cu recenzii la revista Iaşul literar (în 1965). A colaborat la: „Iaşul literar”, „Convorbiri literare (Serie nouă)”, „Cronica (Serie nouă)”,  „Viaţa (Serie nouă)”, „Collegium”, „Neamul românesc (Serie nouă)”, „Ateneu”,  „Glasul naţiunii”, „Vitraliu”, „Deşteptarea”, Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, Anuarul de lingvistică şi istorie literară al Institutului de Lingvistică, Istorie literară şi Folclor al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, „Studii şi cercetări ştiinţifice”. Universitatea din Bacău, „Studii eminescologice”, „Acta Iassyenssis Comparationis”, „Ardealul literar” etc.

Debutul editorial a avut loc în 1983, cu un volum, elaborat pe temeiul tezei de doctorat, Introducere în opera lui Mihail Dragomirescu. Lucrarea, prima cercetare amplă din literatura de specialitate dedicată concepţiei estetice a lui Mihail Dragomirescu şi fundamentelor ei filozofice, examina modul în care autorul Ştiinţei literaturii ajunge, inspirat de Integralismul său filozofic, nu de lingvistică, ca în alte părţi ale Europei, la necesitatea unei analize structuraliste a operei literare. Au urmat, în ordine cronologică: Poezia lirică a antichităţii greco-latine (2000);  Dor şi armonie eminesciană (2000); Coordonate literare universale (2000); Între estetică şi critică literară (2001); Tragedia greacă. Înflorirea şi declinul conştiinţei tragice eline (2003) .

A îngrijit ediţia critică Eminescu de Mihail Dragomirescu (1976) şi ediţia Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir (1981).

În colaborare, a realizat volumele: De la „Viaţa românească” la „Ethos”. Publicaţii literar-culturale ieşene (1900-1950). Contribuţii monografice (1989);  Scriitori români. Comentarii şi analize literare (1990); Spiritul elen. Sinteze europene la revista „Cronica” din Iaşi (2008), Mihai Eminescu şi antichitatea greco-latină (2009).

A tradus Sonetti de Dante (1999); în colaborare, traducea Înflorire în pustiu de Rita Boumi-Pappa (1974); Un cântec despre România. Poezie contemporană greacă (1980); Surâsul Afroditei (1995); Soarele Verghinei (2003) şi  Zăvorăşte, Grecia, în inima ta. Poeţi greci contemporani (2005).

A transpus, în proză, Epopeea lui Ghilgameş (1999) şicapodopera lui Goethe, Faust (2007).

„Leonida Maniu va rămâne o pagină vie în literatura română.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

[1]„Străbunicul meu din partea mamei, Leonida Maniu de loc din Şibot (actualmente Hunedoara) a luat parte împreună cu fraţii săi Victor şi Nicolae la bătăliile de pe frontul de vest din Primul Război Mondial fiind înrolaţi încă de la început în armata austro-ungară în Batalionul al 12-lea, Compania 4. El s-a căsătorit cu Domnica în localitatea Pricaz şi aveau trei copii la izbucnirea războiului: Victoria, Olivia, Ludovic. Înainte de plecarea pe front întreaga familie s-a fotografiat, pentru ca Leonida să poată avea cu el pretutindeni imaginea celor dragi. Din păcate, în bătăliile din Galiţia a fost grav rănit într-o noapte, iar după o sângerare masivă a murit a doua zi, după cum au povestit ulterior camarazii care s-au întors de pe front. Aceeaşi soartă au avut-o şi cei doi fraţi ai săi, niciunul dintre cei trei fraţi nemaiîntorcându-se acasă după război. În scrisorile trimise acasă de pe front insista pe importanţa menţinerii unităţii familiei şi pe necesitatea de a avea grijă unii de alţii (îşi ruga soţia să aibă grijă de mama şi viceversa). Soţia îndurerată, Domnica, rămasă văduvă la 25 ani nu s-a mai recăsătorit niciodată şi şi-a dedicat viaţa creşterii copiilor.” („Povestea lui Leonida Maniu”)