Concert „Ţapinarii”, în Iaşi / 21 martie 2019…
Publicat de nicolaetomescu, 21 martie 2019, 15:06
Povestea lor nu este, nici nu trebuie să fie, povestea tuturor… În mod fericit sau de o manieră tristă, poate fi povestită…
În 2001, Cosmin Covei, pe atunci student la „Regie”, realiza un film-portret pentru un examen; subiectul ales, „piticul stripper din club-ul Office”, nu l-a ajutat – câtă vreme examenul s-a îndepărtat ca reuşită; noua încercare a vizat filmul cu Ion Dolănescu iar piesa „Sunt fericit”[1] este o ilustrare a celor care susţin că atunci când faci lucrurile pe care trebuie să le faci, va veni ziua în care vei putea face lucrurile pe care vrei să le faci când vrei să le faci…
Prima oară (nu şi ultima) când mi-au „demonstrat” că poţi începe schimbarea îndrăznind să fii diferit a fost proiectul lor „Anti-Valentine’s Day”: „Dragostea înseamnă mai mult decat inimioarele de pluş pe care le poţi cumpăra de la taraba din colţ. Ne-am săturat să vedem cum unii dintre noi profită de un sentiment şi-l transformă într-un act comercial. Pe de altă parte, nu suport aceste sărbători împrumutate, vezi «Halloween». Dacă tot vrem să ne iubim, măcar să o facem româneşte. Avem şi noi «Dragobetele»”.
Vreţi să-i contrazicem? Avem argumente? Trăim într-o clipă a eternităţii în care am „reuşit” să uităm de noi, să ne „dezbrăcăm” de identitate şi am considerat că obiceiurile altora – cu o istorie şi o cultură (oarecum) marginale, merită să fie luate drept „exemplu” şi „urmate orbeşte”. De ce? „Mizeria” proprie şi mirajul prosperităţii „ne iau ochii” şi „înfig” în cultura noastră obiceiul de consum, obişnuinţa, pseudo-normalitatea în promovarea non-valorilor, anti-valorilor, pun accentul pe forme şi imagini (de cele mai multe ori, groteşti), uită, cu desăvârşire, de conţinutul moral. Nu maculez „Valentine’s Day”, reamintesc faptul că, în cultura şi tradiţiile româneşti, avem elemente care ne-au identificat; o parte din noi nu va putea fi ştearsă, niciodată; există ceva înnobilat prin obiceiuri, tradiţii şi sărbători pe care, oricât am încerca să le negăm, le vom avea mereu în suflet. Vârtejul zilnic, de orice natură ar fi acesta, ne fură atenţia şi o îndreaptă în direcţii pur pragmatice. Ne rătăcim în filosofia nimicului (nimicurilor) cotidian (zilnice), atât de vagi, goale, pe cât de „importante”; conştientul sau subconştientul aderă, teoretic, la o schimbare „necesară”; noi „întoarcem” pagina sau deschidem alt tab în browser…
Dar… dacă am vrea să întâlnim „Ţapinarii”? Sunt în Iaşi, parcă au şi mai multe cuvinte, pentru tot mai multe concerte. Nu le-am vorbit, nu i-am întrebat ce li s-a mai întâmplat (puteţi să o faceţi dumneavoastră, mergând la concert, citind despre ei ş.a.); oricum, mi-a răspuns şi m-a convins mesajul muzicii lor…
[1] Iată începutul carierei lor muzicale… Videoclipul piesei „Sunt fericit” s-a bucurat de premieră în noaptea de Înviere (anul 2001); la scurt timp de la lansare, melodia înregistra un „record”, fiind difuzată de 11 ori într-o singură oră, iar primul lor concert s-a desfăşurat „cu sala plină”…