BACĂU: Tragedie în comuna Caşin. Mamă şi fiică decedate într-un incendiu
Publicat de gabrielarotaru, 17 aprilie 2019, 10:01
O femeie şi fiica sa de 10 ani au murit după ce casa în care locuiau a luat foc.
Incendiul a izbucnit în miez de noapte.
Pompierii au stins incendiul, dar pentru cele două victime nu a mai fost nicio şansă.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu: „La sosirea la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta cu violenţă pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi la nivelul acoperişului locuinţei dar şi în interiorul a două camere. În urma acţiunilor de recunoaştere în cea de-a treia încăpere, care era inundată cu fum şi care prezenta temperaturi foarte ridicate, au fost descoperite trupurile unei femei de 35 de ani şi a fiicei acesteia de 10 ani. Ele au fost scoase din locuinţă şi predate echipajului de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău care se afla la faţa locului, care din nefericire au constatat decesul acestora. Cauza probabilă a incendiului fiind utilizarea focului deschis în spaţii închise”.
(Radio Iaşi/ FOTO Constantin Mihai/radioiasi.ro)